Notele ZIUA, după eliminarea CFR-ului din Liga Campionilor. Arlauskis a fost cel mai bun om al clujenilor la Praga

Notele ZIUA, după eliminarea CFR-ului din Liga Campionilor. Arlauskis a fost cel mai bun om al clujenilor la Praga
| Foto: facebook.com/cfr1907

Clubul din Gruia a ratat șansa de a se califica în grupele celei mai importante competiții continentale, după ce a pierdut 2-0 la general în fața Slaviei Praga.

Chiar dacă a trecut de Astana, Maccabi Tel Aviv sau Celtic, echipa imbatabile în opinia lui Dan Petrescu, Slavia Praga s-a dovedit a fi un adversar mult prea puternic pentru “feroviari”. Cehii plecau cu avantajul golului marcat în meciul tur, iar CFR avea nevoie de o victorie. Totuși, jocul clujenilor nu a impresionat, iar pe alocuri au dat senzația că nu pot rezista ritmului impus de Stanciu&Co. În ciuda faptului că au fost învinși în ambele manșe și au fost eliminați, elevii lui Dan Petrescu vor evolua în grupele Europa League.

Giedrius Arlauskis – Nota 7. Lituanianul a prins o zi bună și a avut intervenții decisive în mai multe rânduri.

Mateo Susic – Nota 5. Fundașul bosniac a avut o evoluție slabă și poate fi considerat responsabil al golul cehilor.

Andrei Burcă – Nota 6. Stopperul sosit de la FC Botoșani a fost liderul defensivei clujene și a intervenit salvator de mai multe ori.

Andrei Mureșan – Nota 4. Apărătorul clujean a părut depășit de nivelul partidei și a fost cel care a deviat în proprie poartă șutul lui Boril.

Mario Camora – Nota 5. Căpitanul CFR-ului a încercat să ajute în ambele faze, însă prestația sa nu a fost una de nivel înalt.

Luis Aurelio – Nota 5. Portughezul a încercat să suplinească absența lui Culio, însă nu a putut umple golul lăsat de argentinian.

Mihai Bordeianu – Nota 6. Mijlocașul campioanei a alergat mult, ca de fiecare dată, și a fost chiar aproape de a marca în startul jocului.

Damjan Djokovic – Nota 5. Croatul a alergat mult în banda stângă, însă reușitele sale au fost puține.

Ciprian Deac – Nota 5. Internaționalul român nu a reușit să repete evoluția din partida cu FC Botoșani și a dezamăgit la Praga.

Mario Rondon – Nota 4. Venezueleanul din ofensiva campioanei a primit puține baloane, dar a și ratat cea mai mare ocazie a clujenilor.

Billel Omrani – Nota 5. Francezul a încercat mai multe acțiuni, însă evoluția sa nu a fost similară cu cele din celelalte meciuri din preliminarii.

Adrian Păun – Nota 4. Introdus în minutul 64, în locul lui Aurelio. Deși de obicei aduce o energie pozitivă echipei, mijlocașul nu a reușit să întoarcă soarta jocului de la Praga.

George Țucudean – Nota 4. Introdus în minutul 69, în locul lui Rondon. Golgheterul din sezonul trecut nu s-a remarcat în timpul petrecut în teren.

Ovidiu Hoban – Nota 4. Introdus în teren în minutul 69, în locul lui Deac. Experimentatul mijlocaș nu a adus niciun plus echipei clujene.

Dan Petrescu – Nota 6. Deși echipa a arătat bine în primele minute de joc, finalul i-a găsit pe clujeni în defensivă, în ciuda faptului că aveau de recuperat două goluri.

Pentru CFR Cluj aventura europeană continua în Europa League. Tragerea la sorți a grupelor va avea loc vineri, de la ora 14:00.

Comenteaza