Notele ZIUA, după un nou succes la scor al “Șepcilor roșii”. Gavra a fost omul meciului cu ACS Poli Timișoara

Notele ZIUA, după un nou succes la scor al “Șepcilor roșii”. Gavra a fost omul meciului cu ACS Poli Timișoara
| Foto: FC Universitatea Cluj, Cristian Cosma

Universitatea Cluj a reușit un succes facil la primul meci cu Mircea Cojocaru pe banca tehnică.

După un joc mai puțin convingător în primele etape și o serie slaba în deplasare, conducerea clujenilor a decis să îl demită pe Adrian Falub. În locul său a fost numit MIrcea Cojocaru, iar echipa a reacționat bine la schimbarea de pe banca tehnică. “Studenții” au câștigat la pas cu ACS Poli Timișoara, într-un meci în care jucătorii au părut că au scăpat de o anumită presiune.

Cosmin Dur-Bozoancă – Nota 7 – Portarul clujenilor nu a avut foarte mult de muncă în partida cu timișorenii, dar s-a achitat bine de sarcinile sale de fiecare dată când a fost pus la încercare.

Alexandru Coman – Nota 6 – Fundașul lateral și-a făcut datoria pe faza defensive, dar a avut apariții rare în atac.

Octavian Abrudan – Nota 6 – Datorită lipsei de intensitate din atacul advers, stoperul nu a avut mult de muncă, dar la puținele faze ofensive ale timișorenilor a avut probleme cu atacanții de viteză.

Andrei Cordoș – Nota 6 – Deși a fost cel care a coordonat defensiva clujeană, fundașul central a avut aceleași probleme ca și colegul său din centrul apărării.

Laszlo Sepsi – Nota 6 – Experimentatul apărător lateral a avut o evoluție bună, dar a contribuit foarte puțin din punct de vedere ofensiv.

George Florescu – Nota 7 – Mijlocașul a încercat să preia sarcinile căpitanului Giurgiu, s-a zbătut mult, însă reușitele sale au fost puține.

Doru Dumitrescu – Nota 8 – A reușit poate cel mai bun meci al său de când a semnat cu Universitatea și a înscris un gol superb în poarta lui Contra.

Iuliu Hațiegan – Nota 6 – A alergat mult în banda dreaptă și a încercat să se remarce, dar nu a avut un meci reușit.

Dorin Goga – Nota 8 – A fost principal armî din atacul clujenilor și a fsot cel care a coordonat jocul ofensiv al Universității. A reușit să și înscrie ultimul gol al meciului.

Răzvan Greu – Nota 6 – A alergat mult în banda stângă și a încercat să ofere cât mai multe centrări și pase colegilor săi.

Cristian Gavra – Nota 9 – Atacantul Universității Cluj a reușit să înscrie din noou după o lungă secetă și este golgheterul echipei, alături de Dorin Goga.

Cristian Ene – Nota 5 – Introdus în minutul 58, în locul lui Hațiegan. A evoluat din nou în bandă și nu a dat randamentul așteptat.

Dan Berci – Nota 5 – Introdus în minutul 73, în locul lui Sepsi. Nu a adus nimic nou, nici în defensive, dar nici în ofensivă.

Marius Coman – fără notă – Introdus în minutul 78, în locul lui Gavra.

Mircea Cojocaru – Nota 6 – Noul antrenor al Universității Cluj nu a avut timp să schimbe multe în jocul clujenilor, dar s-a văzut o schimbare de atitudine la nivelul echipei.

Următorul meci al “Șepcilor roșii” va fi în Cupa României, împotriva Astrei Giurgiu, miercuri, 31 octombrie, de la ora 19:00.

Comenteaza