Notele ZIUA după victoria CFR-ului cu Academica Clinceni. Păun a fost omul meciului
- Scris de Ionuţ Grindean
- 21 Iul 2019, 14:03
- Sport
- Ascultă știrea
Campionii s-au distrat împotriva nou-promovatei, pe care au învins-o cu 4-1, după un meci în care fazele fixe au făcut diferența.
Cu o echipă formată din mai mulți jucători care nu au evoluat la mijlocul săptămânii împotriva Astanei, “feroviarii” nu au avut nicio problemă împotriva ilfovenilor. Trupa lui Dan Petrescu a reușit repetiția perfectă înaintea meciului cu Maccabi, din turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor. Echipa clujeană a profitat de o defensivă naivă a Clinceniului, care a suferit la capitolul poziționare. Cu patru goluri marcate în urma a patru faze fixe, campioana și-a asigurat un succes confortabil.
Giedrius Arlauskis – Nota 8. Lituanianul a avut din nou o evoluție sigură, deși nu a fost solicitat prea mult pe durata jocului.
Ionuț Peteleu – Nota 7. Fundașul lateral a făcut o partidă bună și a fost o prezență constantă în ofensivă.
Andrei Burcă – Nota 8. În lipsa lui Vinicius, fundașul sosit recent în Gruia a fost liderul defensivei clujene.
Andrei Mureșan – Nota 7. Experimentatul stopper a avut o evoluție sigură, fără să comită greșeli majore.
Mike Cestor – Nota 8. La debutul său pentru CFR Cluj, francezul a evoluat pe o poziție atipică, cea de fundaș stânga, însă a reușit să înscrie primul gol al campioanei.
Cătălin Itu – Nota 8. Tânărul fotbalist al “feroviarilor” a marcat primul său gol pentru CFR Cluj în partida cu Academica.
Yacouba Sylla – Nota 7. Deși nu s-a văzut prea mult în joc, mijlocașul a recuperat multe baloane la centrul terenului.
Damjan Djokovic – Nota 8. Croatul a fost cel pe a care au trecut toate mingile în jocul de la Voluntari.
Valentin Costache – Nota 8. Jucătorul din banda dreapta a avut din nou o evoluție bună și chiar a reușit să marcheze pentru prima dată în acest sezon.
Mario Rondon – Nota 7. Atacantul venezuelean a fost activ, însă nu a reușit încă să înscrie pentru CFR Cluj.
Adrian Păun – Nota 9. Cu banderola de căpitan pe brat, mijlocașul lateral a avut o evoluție solidă și a contribuit la toate cele patru goluri ale campioanei.
Luis Aurelio – Nota 8. Introdus la pauză, în locul lui Itu. Portughezul a reușit să înscrie pentru prima dată de la transferul în Gruia.
Michael Pereira – Nota 6. Introdus în minutul 63, în locul lui Djokovic. Experimentatul mijlocaș a încercat mai multe acțiuni, dar pare că încă nu este pregătit 100%.
Claudiu Petrila – fără notă. Introdus în minutul 86, în locul lui Rondon.
Dan Petrescu – Nota 7. Antrenorul a înlocuit mai mulți veterani, iar tinerii care au intrat au fost cei care au decis soarta partidei.
Pentru CFR Cluj urmează manșa tur a duelului cu Maccabi Tel Aviv, din Liga Campionilor. Partida se va disputa miercuri, 24 iulie.