Foto Nouă jucători crescuți în academie, în cantonamentul Universității Cluj. Cine sunt tinerii aflați sub comanda lui Petrea

Nouă jucători crescuți în academie, în cantonamentul Universității Cluj. Cine sunt tinerii aflați sub comanda lui Petrea
| Foto: FC Universitatea Cluj
Juniori U Cluj cantonament
Juniori U Cluj cantonament

Stagiul de pregătire din Slovenia reprezintă o oportunitate de afirmare pentru nouă dintre tinerii fotbaliști crescuți de clubul clujean.

Pe lângă jucătorii experimentați care fac parte din lotul Universității, Toni Petrea are șansa de a vedea la lucru și o serie de tineri talentați în primul cantonament al verii. Nu mai puțin de nouă juniori au fost incluși în lotul pentru stagiul de pregătire, iar printre ei se numără nume deja familiare fanilor.

Cei nouă sunt Albert Hofman, Iustin Neacșu, Rareș Scocîlcă, Patrik Kis, Raul Rotund, Luca Nagy, Iustin Chirilă, Alin Techereș și Nicholas Pop, iar clubul clujean a oferit o prezentare a fiecăruia.

"Albert Hofman (20 de ani) - a revenit după o accidentare care l-a ținut departe de teren mult timp, Albert va reprezenta o opțiune pentru opțiune pentru postul de jucător Under 21. În sezonul promovării, tânărul atacant a fost printre golgheterii Universității, cu șapte goluri marcate. În Superliga, Hofman a bifat patru prezențe înainte de accidentarea din iarnă.

Iustin Neacșu (18 ani) – evoluează pe poziția de fundaș stânga, însă mai poate juca atât în centrul apărării, cât și pe postul de mijllocaș defensiv. A fost om de bază în parcursul excelent reușit de juniorii U19 în sezonul precedent, când echipa noastră a ajuns până în finala Ligii Eitelor U19.

La începutul sezonului recent încheiat, jucătorul a fost cedat sub formă de împrumut la echipa de ligă secundă Minaur Baia Mare pentru a acumula experiență la nivel de seniori. În Liga 2, Iustin a impresionat prin constanță, bifând 16 partide și reușind să ofere o pasă decisivă. De asemenea, a jucat și în două partide din Cupa României.

Rareș Scocîlcă (18 ani) - s-a alăturat Universității în 2019. Mijlocașul central cu profil defensiv se remarcă prin controlul balonului și viziunea pe care o arată pe teren în construcția fazelor. La sfârșitul sezonului 2020/2021, Rareș a fost ales câștigătorul Trofeului „Mircea Luca” destinat celui mai bun junior din academie.

După o accidentare gravă care l-a ținut luni bune departe de gazon, Rareș a ajuns sub formă de împrumut în această iarnă la SC Oțelul Galați. A avut o contribuție importantă la promovarea gălățenilor în prima ligă, jucând în opt din cele zece meciuri din play-off-ul ligii secunde.

Patrik Kis (18 ani) - a ajuns în curtea Universității în urmă cu șase ani. Cu el în poartă, juniorii U17 ajungeau în finala Ligii Elitelor în sezonul 2021/2022, iar în acest sezon a apărat poartea lui ”U” în Liga de Tineret. Goalkeeper-ul a bifat prezențe pentru naționele U15, U16 și U17 ale României.

Raul Rotund (18 ani) - este un vârf de atac cu lipici la gol aflat de șase ani în academia clubului nostru. În acest sezon din Liga de Tineret, Rotund a marcat 14 goluri pentru ”U”. De asemenea, tânărul atacant a strâns prezențe pentru prima echipă în partidele de pregătire din primăvară, marcând două goluri cu Sănătatea Cluj (5-1) și cu FK Csikzereda (2-0).

Luca Nagy (17 ani) - este originar din Satu Mare și a ajuns la ”U” în urmă cu trei ani. A avut un sezon de excepție alături de juniorii U17, câștigând atât Liga Elitelor, cât și Supercupa Elitelor. A fost jucătorul finalei Ligii Elitelor, câștigată la penalty-uri de echipa noastră împotriva celor de la CSA Steaua.

Iustin Chirilă (17 ani) - este de doi ani la ”U”. Tânărul portar a avut o creștere extraordinară în sezonul recent încheiat, când a fost căpitanul juniorilor U17 și a condus echipa spre câștigarea Ligii Elitelor și a Supercupei Elitelor.

Chirilă a fost eroul Universității la loteria penalty-urilor atât în semifinala Ligii Elitelor cu FCSB, cât și în finala cu CSA Steaua. În ambele jocuri, Iustin a apărat câte două lovituri de departajare.

Nicholas Pop (17 ani) - a ajuns la ”U” în urmă cu patru ani. Pop fost om de bază în centrul apărării pentru echipa de juniori U17 și a transformat lovitura de departajare care a adus titlul de campioană națională U17 în vitrina Universității. El a marcat și două goluri pe parcursul sezonului.

Alin Techereș (16 ani) - este de șase ani junior în academia Universității. Alin a reușit pe parcursul unui an să evolueze la patru categorii de vârstă, îmbrăcând tricoul Universității Cluj atât în Liga Elitelor U15, cât și în Liga Elitelor U16, Liga Elitelor U17 și Liga de Tineret.

Evoluțiile constante și determinarea arătată pe teren la fiecare meci i-au adus convocări la echipa națională U16 alături de care a reușit să învingă Spania cu 2-1.

În sezonul recent încheiat, Alin a câștigat Liga Elitelor alături de juniorii U17 și medalia de bronz în Liga Elitelor U16.", e prezentarea oferită de Universitatea Cluj.

Comenteaza