Numărul 13 i-a purtat noroc lui Florescu. A redebutat la ”U” după 13 ani, într-o zi de 13

Numărul 13 i-a purtat noroc lui Florescu. A redebutat la ”U” după 13 ani, într-o zi de 13
George Florescu (33 ani) a îmbrăcat din nou tricoul ”alb-negru” după 13 ani. Mijlocașul român a evoluat pentru ”U” Cluj în duelul cu Comuna Recea, disputat miercuri, 13 septembrie, în turul 3 al Cupei României.

Echipa lui Marius Popescu a bătut-o cu 5-1 pe Comuna Recea, după ce a revenit de la 0-1. Golurile Universității au fost înscrise de Adrian Micaș (28), Octavian Ursu (63), Iuliu Hațiegan (68), Brian Lemac (78) și Dorin Goga (88). Pentru maramureșeni a marcat Viorel Chinde (6).

Florescu a început ca titular partida de pe Cluj Arena, dar a fost schimbat la pauză cu Octavian Ursu.

"Nu pot să zic că am avut emoții, dar e clar că după trei luni de pauză am nevoie de meciuri ca să îmi intru în ritm. Am vorbit cu antrenorii înainte de partidă și am stabilit ca azi să joc o repriză. Mă bucur că am câștigat și am reușit să trecem în turul următor. E un sentiment deosebit să te întorci la clubul unde ai crescut. Aici e un proiect foarte serios. Încerc să pun și eu umărul la atingerea țelurilor pe care le are Universitatea și anume, revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc", a declarat fostul internațional.

George Florescu a fost "repatriat" de "U" Cluj în urmă cu o săptămână. Tot atunci a susținut și primele antrenamente alături de "Șepcile roșii"

Fotbalistul clujean a debutat la prima echipă a Universității în 2001, unde a evoluat până în 2004. El a jucat ultima dată în Cipru, la Omonia Nicosia.

De-a lungul carierei, Florescu a mai trecut pe la la Sheriff Tiraspol (2004-06), Torpedo Moscova (2006-07), Midtjylland (2008-10), Alania Vladikavkaz (2010-11), Arsenal Kiev (2011-13), Astra Giurgiu (2013), Dinamo Moscova (2013-14), Astra Giurgiu (2014-15), Qabala (2015).

A câștigat cinci trofee cu Sheriff Tiraspol (dublu-campion național, Cupa Moldovei, Supercupa Moldovei), între 2004 și 2006, iar doi ani mai târziu a devenit vicecampion al Danemarcei, cu Midtjylland.

George Florescu a strâns 11 selecții în echipa națională, pentru care a reușit să marcheze și un gol.

Comenteaza