O firmă clujeană de echipament sportiv oferă 80.000 de euro gratis echipelor de fotbal de Liga I

O firmă clujeană de echipament sportiv oferă 80.000 de euro gratis echipelor de fotbal de Liga I
O companie clujeană este dispusă să ofere gratuit echipament echipelor de la Liga I, de la ghete şi jambiere la tricouri şi treninguri.

Compania clujeană de echipament sportiv Ancada a dezvoltat un brand exclusiv pentru fotbal și îşi anunţă intenţia de a îmbrăca gratuit formațiile din Liga I care vor îmbrățișa această idee. Oficialii companiei au demarat deja discuţii cu reprezentanţi ai mai multor echipe din primul eşalon.

Brandul creat de Ancada se numeşte LIG. Poartă deja un asemenea echipament echipele din liga secundă turcă Boluspor sau Tavslani Linyitspor. Anul trecut și Samsunspor, echipă de tradiţie în Turcia, a purtat acest echipament.

"Am înaintat oferte echipelor din Liga I şi suntem gata să le oferim echipament, atât cât vor avea nevoie. Calculul nostru este că un club va avea nevoie, într-un campionat, de echipament în valoare de 80.000 de euro. Produsele sunt de calitate superioară, se folosesc materiale tehnice cu functii. Produsele au fost testate şi îmbunatăţite împreuna cu sportivii din campionate puternice. Compania intenţioneaza să comercializeze produsele şi în ţări precum Rep. Moldova, Ucraina, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Rusia. Perioada de pregătire a colecţiei este de doi ani, iar aceasta a ajuns la maturitate", a declarat Adrian Cosma, managerul Ancada.

 

 

 

Comenteaza