O nouă victorie clară în amicale pentru “U” Cluj

O nouă victorie clară în amicale pentru “U” Cluj
| Foto: foto fcuniversitateacluj.ro

Clujenii au învins formația italiană din ligile inferioare, Romagna Centro, scor 8-1.

În ziua în care și-au aflat programul din Liga a 2-a, elevii lui Adrian Falub au reușit o nouă victorie în stagiul de pregătire din Italia. Dacă în jocul precedent Gavra a fost eroul clujenilor, acum la rampă a ieșit Takacs. Om de bază în sezonul trecut, fundașul se simte bine în noul sistem impus de tehnicianul “șepcilor roșii”, 3-4-3, și a reușit să înscrie de două ori și să ofere o pasă decisivă.

Fundașul clujenilor a fost coautor la golul lui Ene, din minutul 18. Apoi, jucătorul de bandă dreaptă a reușit o dublă în două minute și a stabilit scorul pauzei, 3-0. “Studenții” au început tare actul secund, iar Cordoș a majorat diferența, la aptru minute de la reluare. Hațiegan și Ene au reușit, la rândul lor, o dublă, scorul final fiind stabilit de Dumitrescu în minutul 80. Astfel, “U” Cluj câștigă cu 8-1 și continuă evoluția bună din pregătiri.

Echipa de start:

Albuț - Kofi, Abrudan, Cordoș - Takacs, Florescu, Micaș, Manu - Ursu, Ene, Hațiegan

Următorul meci pentru Universitatea va fi împotriva Perugiei, sâmbătă, 21 iulie.

Comenteaza