Omrani, aproape de plecarea de la CFR Cluj. O fostă campioană a Europei l-a ofertat pe francez

Omrani, aproape de plecarea de la CFR Cluj. O fostă campioană a Europei l-a ofertat pe francez
| Foto: facebook.com/cfr1907

Evoluțiile bune din preliminariile Ligii Campionilor l-au propulsat pe atacantul “feroviarilor” în atenția formațiilor din vestul Europei.

Cele șase goluri în opt apariții reușite de-a lungul parcursului european al CFR-ului l-au transformat pe Omrani în principalul produs de export al campioanei. Atacantul francez a impresionat în special în partida de pe Celtic Park, când a înscris de două ori și a contribuit decisiv la calificarea CFR-ului. În ciuda faptului că “feroviarii” i-au eliminat, scoțienii au apreciat evoluția lui Omrani și l-au ofertat pe francez.

Trupa lui Dan Petrescu a primit o ofertă de 3,3 milioane de euro în schimbul atacantului, potrivit GSP. Negocierile sunt într-un stadiu extrem de avansat, iar Omrani ar urma să semneze cu noua sa echipă în zilele următoare.

În vârstă de 26 de ani, Billel Omrani a jucat 116 meciuri pentru CFR Cluj, reușind să marcheze 32 de goluri și să ofere 27 de pase decisive.  

Comenteaza