Otele a dezvăluit secretul formei sale. Ce spune despre relația cu Adrian Mutu

Otele a dezvăluit secretul formei sale. Ce spune despre relația cu Adrian Mutu
| Foto: facebook.com/cfr1907

Nigerianul este cel mai bun marcator al celor de la CFR Cluj în actuala stagiune.

Sosit înaintea sezonului de la UTA, Philip Otele pare că joacă de o lungă perioadă în Gruia și a devenit golgheterul "feroviarilor", în ciuda faptului că a jucat într-o poziție cu care nu era familiarizat în mandatul lui Andrea Mandorlini.

Revenit în banda stângă după numirea lui Adrian Mutu, nigerianul a dezvăluit secretul formei sale, dar și modul în care colaborează cu noul său antrenor.

"Atât antrenorii, cât și jucătorii m-au ajutat. Știu ce calități am, dar echipa m-a sprijnit. Am fost binevenit aici și mi-au îmbunătățit calitățile, de aceea am aceste cifre. Antrenorul îmi oferă mereu sfarturi despre poziția mea pe teren, cum să înscriu mai multe goluri și cum să ajut echipa.

Dacă voi înscrie mai mult, știu că asta va ajuta CFR, iar asta e cel mai important, partea individuală vine pe urmă", a spus nigerianul înaintea meciului cu Oțelul Galați din Superligă.

În vâstă de 24 de ani, Philip Otele a marcat 11 goluri și a oferit 6 pase decisive în cele 27 de apariții strânse în actuala ediție de campionat.

Comenteaza