Pană şi-a desfiinţat jucătorii: “Am văzut delăsare şi nesimţire”

Pană şi-a desfiinţat jucătorii: “Am văzut delăsare şi nesimţire”
Tehnicianul Universităţii Cluj, Marian Pană, a fost “foc şi pară” la finalul meciului amical pierdut aseară de “studenţi”, 1-2, la Turda, cu Arieşul (foto), taxând atitudinea jucătorilor săi, pe care nu s-a ferit să îi acuze de indolenţă.
“Şepcile roşii” au evoluat şters contra “vulturilor roşii”, golurile turdenilor fiind înscrise de nigerianul Anthony şi Teuşan, doi dintre fotbaliştii împrumutaţi de “U” la Turda în acest sezon. Pentru “alb-negrii” a punctat Alex Păcurar, cu o execuţie de fineţe.

Continuând evoluţia lamentabilă din precedentul meci de campionat pierdut în Bănie, Universitatea a capotat la Turda, unde a căzut pradă Arieşului, formaţie aflată în subsolul clasamentului ligii secunde şi măcinată de probleme financiare. La finalul meciului, antrenorul Universităţii, Marian Pană, a lansat un atac virulent la adresa elevilor săi şi nu a exclus nici varianta sancţiunilor. “Am văzut delăsare şi nesimţire la unii jucători. Nu vreau să nominalizez, dar este posibil să aplicăm amenzi. A fost un meci amical, dar m-au dezamăgit anumiţi jucători. Ei trebuie să revină cu picioarele pe pământ, altfel o să plângem cu toţii. Suntem tributari la capitolul atitudine, s-a văzut asta şi azi (ieri – n. red.), dar şi în meciurile cu Universitatea Craiova sau CFR. Băieţii mei s-au relaxat după ultimele rezultate pozitive din campionat”, a declarat Pană după meci.

Atacantul Claudiu Niculescu a spus, în schimb, că evoluţia slabă de la Craiova a fost un simplu accident şi speră ca echipa să se revanşeze în faţa Brăneştiului. “A fost doar un meci amical, s-a acumulat şi puţină oboseală. Moralul nostru este la fel de bun cum a fost şi înaintea acestui joc. Rezultatul de la Craiova a fost un accident, iar acum ne gândim numai la meciul de etapa viitoare, cu Brăneştiul, pe care vrem să îl câştigăm. Mai avem timp să pregătim această întâlnire, dar sper să nu avem surprize şi să câştigăm. Sunt convins că eu şi colegii mei vom trece peste eşecul de la Craiova, unde nu ne-a durut înfrângerea cât prestaţia echipei şi atitudinea din teren”, a conchis Niculescu.

Jucătorul împrumutat de “U” la Turda, Nwakaeme Anthony, a deschis sarabanda ocaziilor în minutul 24 când l-a depăşit spectaculos pe Unguruşan, dar a fost faultat la limita careului mare. Lăcovişte a executat lovitura liberă, Boşneag a reţinut în doi timpi (25) şi tot el a respins de sub transversală trasorul lui Morar (36). Scorul a fost deschis de acelaşi “Tony”, care a marcat pe lângă Boşneag după ce l-a depăşit pe Izvoranu, iar Teuşan a dublat avantajul cu o execuţie de la 25 de metri (65). Păcurar a redus din handicap cu un vole din afara careului mare (75), apoi Acosta ar fi putut restabili egalitatea, dar s-a opus goalkeeperul Moldovan. Până la urmă s-a încheiat 2-1, iar “studenţii” mai au la dispoziţie aproape o săptămână şi jumătate pentru a pregăti jocul de runda viitoare, cu Victoria Brăneşti, la Alba Iulia. Până atunci, “U” va juca un amical vineri, la Bistriţa, contra Gloriei. Partida va începe la ora 18:00.


Comenteaza