Până și Iuliu Mureșan o vede pe ”U” Cluj campioană / 'Noi se pare că am terminat benzina'
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 07:50
- Sport
- Ascultă știrea
După înfrângerea suferită de echipa lui Pancu în partida cu Universitatea Craiova, președintele CFR Cluj vede șansele la titlu ale ”feroviarilor” spulberate.
Eșecul cu Universitatea Craiova de luni seara l-a determinat pe Iuliu Mureșan să admită că CFR Cluj nu mai are speranțe la titlu. Acesta transmite însă că rivala ”U” Cluj are șanse anul acesta să ia titlul. „Noi am mers pe cai mari până acum, dar se pare că am terminat benzina.
Craiova a fost mai bună decât noi
Craiova a fost mai bună decât noi, mai ales azi. În repriza a doua a fost acel gol din șutul de la distanță, nimeni nu l-a incomodat pe jucător. La fotbal așa este. Craiova a fost mai bună ca noi, a meritat victoria.
Toată echipa a mers slab
Cordea nu a făcut un meci foarte bun, din păcate. Dar a făcut bine faza de apărare și poate nu a mai avut energie. Dar toată echipa a mers slab. Craiova a meritat victoria, îi felicit. Nu am jucat noi ce trebuia. Am luat două goluri în 6 minute și totul s-a terminat.
Nu mai avem speranțe la titlu
Nu mai avem speranțe la titlu. Nici cei care au intrat nu au adus vreun plus. Am încercat să organizăm amicale, pentru jucătorii fără minute, dar nu e același lucru un meci cu o echipă din Liga 3 față de unul cu Craiova. Mă bucur că a reintrat Kamara după fractura care l-a ținut mult timp departe de echipă.
Titlul va fi câștigat de U Cluj sau Craiova
Trebuie să ne luptăm pentru locul 3 să prindem Conference League direct. Așa văd și nu visez la cai verzi pe pereți. Mai sunt puncte puse în joc, dar titlul va fi câștigat de una dintre cele două echipe, U Cluj sau Universitatea Craiova. M-aș bucura să-l luăm noi, dar e greu.
Mureșan speră ca CFR Cluj să prindă locul 3 și Conference League
Dacă prindem locul 3 și Conference League pot spune că (n.r. – antrenorul Daniel Pancu) a făcut minuni la echipă. A plecat de pe locul 13 sau 14”, a precizat președintele lui CFR Cluj la digisport.ro.
După pimele 3 partide din play-off, CFR Cluj are doar 30 de puncte, suferind deja 2 înfrângeri, în timp ce ”U” Cluj cu 3 victorii se află pe primul loc, la egalitate de puncte cu Universitatea Craiova, 36, care are însă o înfrângere și două victorii.











