Papi vrea Botoşaniul în Liga I abia din 2013
- Scris de Septimiu Fantea
- 25 Iul 2011, 01:10
- Sport
- Ascultă știrea

Aflat alături de elevii săi în cantonamentul echipei din Câmpulung Moldovenesc, "Papi" a vorbit pentru ZIUA de CLUJ despre aventura începută în urmă cu aproape o lună departe de casă, tocmai la Botoşani. Tehnicianul s-a declarat mulţumit de condiţiile găsite în Moldova şi a precizat că noua sa echipă ar putea visa la promovarea în premieră pe prima scenă abia din sezonul viitor. "Am găsit un club bine organizat, oameni extrem de serioşi, care îşi doresc, la fel ca mine, să obţină performanţe la Botoşani. Am la dispoziţie un lot destul de bun, două terenuri de antrenament plus alte două opţionale. Sunt încântat de ceea ce am găsit aici. M-am adaptat repede, în ciuda distanţei faţă de Cluj, iar acum aşteptăm cu toţii debutul campionatului. Sezonul acesta ne dorim o clasare cel puţin pe locul 5 şi am încredere că ne putem îndeplini obiectivul. Momentan, e prematur să ţintim mai sus, însă din campionatul viitor, cu întăririle de rigoare, e posibil să ţintim promovarea. Ca antrenor, mi-am dorit să obţin mai mult de la an la an", a precizat Popescu.
El nu a uitat nici clubul la care a cunoscut consacrarea, Universitatea Cluj, de la care şi-ar dori să transfere anumiţi fotbalişti în perioada următoare, după ce a direcţionat spre Botoşani trei dintre jucătorii cu care a colaborat la fosta sa formaţie, Seso Câmpia Turzii. "M-ar interesa anumiţi fotbalişti de la «U», dar momentan nu am discutat cu nimeni din conducerea clubului. Rămâne de văzut dacă vom putea colabora. În schimb, am transferat trei jucători cu care am lucrat la Câmpia Turzii. Este vorba despre Chişu, Matiş şi Văscan", a conchis "Papi".
Cu Marius Popescu la timonă, "sârmarii" s-au clasat pe locul 2 al eşalonului al treilea, seria a VI-a. Seso a promovat după ce Comisia de recurs a Federaţiei Române de Fotbal a respins solicitarea liderului FC Baia Mare de reacordare a dreptului de a evolua în eşaloanele superioare din cauza operaţiunilor juridice întreprinse în 2008. Chiar şi aşa, Seso Câmpia Turzii va continua din sezonul viitor tot în Liga a III-a, din cauza situaţiei financiare precare cu care se confruntă.