Participarea lui Marişca la Raliul Mureşului, sub semnul întrebării

Participarea lui Marişca la Raliul Mureşului, sub semnul întrebării
Echipajele Napoca Rally Academy vor participa în perioada 6-7 mai la Raliul Mureşului, a doua etapă a Campionatului Naţional de Raliuri. Fiecare dintre piloţi şi-a stabilit un obiectiv diferit, însă ţelul principal este obţinerea a cât mai multe puncte pentru echipă.

Echipajul format din Bogdan Marişca şi Sebastian Itu se află în aceeaşi stare de incertitudine ca şi înainte de Raliul Braşovului, neştiind dacă vor avea susţinerea financiară necesară pentru a participa. "Aşteptăm un răspuns cât mai curând pentru a şti dacă pornim spre Târgu Mureş. Va fi un raliu rapid, cu două probe noi, tehnice, dar pe care viteza medie este foarte ridicată. Dacă vom reuşi să luăm startul, obiectivul nostru este să ne clasăm pe unul dintre primele trei locuri", a spus Marişca. Pilotul Marco Tempestini, care a abandonat în prima etapă, vrea să pună capăt şirului de ghinioane care l-au urmărit în ultimele luni. "Am schimbat mai multe piese la maşină, ne dorim să reuşim să ajungem la final şi pe un loc cât mai bun. Cred că este deja şi o problemă psihologică pentru echipaj, sperăm să o depăşim", aceasta este dorinţa pilotului italian.

Danny Ungur a fost mai norocos în prima rundă, astfel că obiectivul său este să repete performanţa de la Braşov, când a obţinut primul loc la clasa 19. "Întoarcerea pe Subaru a fost una reuşită, am reuşit să aducem puncte pentru noi şi pentru echipă în prima etapă. Raliul Mureşului va fi unul scurt din punctul de vedere al kilometrilor de probă specială, dar unul lung ca număr total de kilometri. Am auzit că va fi vremea rea doar până joi. Ar fi bine să nu avem parte de acea alternanţă a condiţiilor meteorologice la fel ca la Braşov", a declarat Ungur. Raliul Mureşului se va desfăşura pe parcursul a 420 de kilometri, dintre care 105,2 kilometri de probă specială. Proba de debut, superspeciala, va avea loc vineri seara, iar sâmbătă se vor disputa celelalte şapte probe, ultima fiind, din nou, o superspecială.

 

 

Comenteaza