Pârvulescu se întoarce de unde a plecat

Pârvulescu se întoarce de unde a plecat
Directorul sportiv al Universității Cluj, Eugen Pârvulescu, revine la Pandurii Târgu-Jiu, formație de la care demisionase în septembrie.

"Mariajul" dintre Eugen Pârvulescu și "Șepcile roșii" a rezistat doar trei luni. După demisia antrenorului Petre Grigoraș, șefii clubului gorjean au bătut palma cu Edi Iordănescu și s-au înțeles, în principiu, cu directorul sportiv al Universității. Misiunea sa în Oltenia va fi similară cu cea din Ardeal: salvarea echipei de la retrogradare. Pandurii ocupă locul 12 la finalul turului, la egalitate de puncte, 18, cu "U". 

"Urmează să fie făcut anunţul oficial al clubului şi să semnez contractul. Mă ştiu foarte bine cu domnul Pârvulescu, dacă el va fi preşedinte. Este un conducător cu experienţă, care cunoaşte foarte bine fenomenul, iar dacă Pandurii va face această mutare, va fi foarte bine pentru club. Urmează să mă întâlnesc cu domnul Pârvulescu zilele viitoare", a declarat Iordănescu Jr, la postul Look TT. 

În septembrie, la prezentarea oficială, Pârvulescu vorbea despre ieșirea clubului clujean din insolvență și o eventuală participare în cupele europene.

"Suporterii mi-au urat bun venit. Şi dânşii vor ca Universitatea Cluj să ajungă în Europa şi sper să realizez acest lucru, pentru asta am venit. E o nouă provocare pentru mine. Suporterii Universităţii sunt unici, sunt frumoşi. Chiar le-am spus că la meciul cu Fiorentina am văzut 10.000 de suporteri şi au încurajat echipa noastră.

Mă gândeam ce ar însemna ca să joace Universitatea Cluj în competiţiile europene. Sper ca echipa să fie scoasă din insolvenţă, să se întâmple acest lucru în scurt timp, după aceea să ne gândim să jucăm în Europa", a declarat oficialul, la acea vreme. 

Directorul sportiv nu a putut fi contactat pentru a oferi detalii vizavi de revenirea sa la Pandurii.

 

Comenteaza