Patronul CFR-ului analizat lotul lui Petrescu și s-a convins: "Avem o echipă de două ori mai bună decât anul trecut"

Patronul CFR-ului analizat lotul lui Petrescu și s-a convins: "Avem o echipă de două ori mai bună decât anul trecut"
| Foto: captura video

Nelu Varga a transmis că "feroviarii" vor reveni pe prima treaptă a podiumului Superligii, dar și în faza principala a unei competiții continentale.

CFR Cluj a fost una dintre cele mai active formații din România pe piața transferurilor și, spre deosebire de sezoanele precedente, trupa din Gruia nu a pierdut oameni importanți în perioada de mercato.

Astfel, patronul clubului clujean e convins că după ce nou-veniții se vor integra, echipa sa va lupta din nou pentru titlul de campioană.

Mai mult, Nelu Varga așteaptă și un succes în Supercupa României, dar și o calificare în faza principală a UEFA Europa League.

"Simt că avem o echipă de două ori mai bună decât anul trecut și simt că luăm trofeul ăsta, că ne calificăm în Europa League și că luăm și titlul. Ăsta e feeling-ul meu, vom vedea dacă greșesc", a spus Varga, conform Digisport.

Comenteaza