Patronul CFR-ului e convins că echipa sa nu va rata play-off-ul: "N-am nicio emoție"
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 14:14
- Sport
- Ascultă știrea

Nelu Varga susține că trupa din Gruia își va reveni curând și va lupta pentru poziții fruntașe din Superligă.
Chiar dacă formația pe care o patronează ocupă locul al 13-lea în Superligă (n.r. - cu două meciuri mai puțin), finanțatorul celor de la CFR Cluj e convins că "feroviarii" vor ajunge curând în fruntea clasamentului.
Varga susține că valoarea lotului pe care îl are la dispoziție Andrea Mandorlini se va vedea curând, iar CFR Cluj va accede în play-off și va fi în cursa pentru primele poziții din clasament.
"În ceea ce privește faptul că ne dorim să ajungem cât mai curând posibil pe podium, m-aș bucura din plin să se întâmple așa. Este o bătălie lungă. În primul rând, îmi doresc ca jucătorii să fie sănătoși, lotul să fie complet. Sunt ferm convins că, dacă va fi așa, totul va fi în regulă.
Mai departe, știți ce așteptări am. Nu vreau să fiu deplasat acum, având în vedere poziția pe care suntem. Dar n-am nicio emoție, la ce lot și ce antrenor avem, sigur, sigur vom fi acolo, în play-off. Important e să ajungem acolo, după aceea lucrurile devin mai rezolvabile", a spus Varga, conform GSP.
Victoria, singura opțiune în Derby-ul Clujului
Cu doar câteva ore înainte de întâlnirea dintre CFR și Universitatea, patronul din Gruia a transmis un mesaj clar jucătorilor echipei sale: victoria în Derby-ul Clujului e obligatorie.
"Ce-mi doresc? Succes din partea echipei, mai ales că este un meci cu semnificații importante pentru Cluj Napoca. Mi-aș dori să câștigăm", a precizat finanțatorul clubului clujean.
Disputa dintre Universitatea și CFR este programată astăzi, de la 21:00.