Peste 400 de participanţi din 32 de ţări, la Campionatului European de Juniori la Orientare de la Cluj

Peste 400 de participanţi din 32 de ţări, la Campionatului European de Juniori la Orientare de la Cluj
386 tineri sportivi şi 86 delegaţi oficiali din 32 ţări vor participa din 26 până în 28 iunie la Campionatului European de Juniori la Orientare, găzduit la Cluj-Napoca.

În cele trei zile concurenţii vor încerca să-şi adjudece titlurile de campion european de juniori la orientare în probele de lungă distanţă (long distance), ştafetă (relay) şi sprint (sprint).

Competiţia va debuta vineri, zi în care, de la 17:30 la 18:30, va avea loc festivitatea de deschidere şi cea de premiere pentru competiţia de lungă distanţă, în Piaţa Unirii. 

Sâmbătă vor fi desemnaţi câştigătorii probei de ştafetă, ceremonia urmând să se desfăşoare de la 12:30 la 13:00 în Pădurea Sălicea (Peana). În ultima zi, în acelaşi interval orar, va avea loc festivitatea de premiere pentru competiţia de sprint, organizată în cartierul Gheorgheni.

Campionatul este organizat sub tutela Federaţiei Române de Orientare de către Clubul Sportiv TranSilva Cluj, în parteneriat cu diverse cluburi sportive şi organizaţii, sub coordonarea Asociaţiei Judeţene de Orientare Cluj.

Comenteaza