Petrescu, înaintea meciului cu Clinceni: “Nu mă interesează cum vom juca, mă interesează să câștigăm”

Petrescu, înaintea meciului cu Clinceni: “Nu mă interesează cum vom juca, mă interesează să câștigăm”

Antrenorul campioanei susține că se va baza pe jucătorii care au evoluat mai puțin în startul sezonului împotriva nou-promovatei.

CFR Cluj are parte de o deplasare mai accesibilă, după ce a reușit să elimine Astana din Liga Campionilor. Formația din Gruia se va deplasa la Clinceni pentru duelul cu surpriza sezonului trecut din Liga a 2-a. În ciuda faptului că nou-promovata vine după o înfrângere la Craiova în prima etapă, tehnicianul “feroviarilor” susține că adversarul este unul mai complicat decât pare la prima vedere.

Dan Petrescu îndeamnă la concentrarea înaintea partidei de la Clinceni. “Vom vedea, a trecut puțin timp de la meciul cu Astana. Vor rămâne mulți jucători aici la Cluj, vor fi mulți jucători noi care vor intra la Clinceni. Nu cred că meciurile de Liga a 2-a nu sunt relevante, dar meciul de campionat a fost unul foarte bun. Cred că meritau măcar un egal la Craiova.

Cred că Clinceniul va fi surpriza plăcută a acestui campionat. Au păstrat foarte mulți jucători de anul trecut, au fost foarte buni în atac și în apărare sezonul trecut. Au luat jucători interesanți, per total sunt o echipă foarte bună, care nu are nimic de pierdut. E extraordinar pentru nou, dar să nu uităm că jucăm din trei în trei zile. Nu mă interesează cum vom juca, mă interesează să câștigăm”, a declarat antrenorul.

Tehnicianul a vorbit și despre problemele din ofensivă. “Sperăm să îl ”transferăm” pe Țucudean. Mie acum îmi e foarte greu cu atacanții pe care îi am în lot. Ne-ar trebui minimum cinci. Mai vrem să aducem cel puțin un atacant. La meciul cu Astana a jucat bine, a jucat pentru echipă. A avut o bară, a avut ocazii și a contribuit la al doilea gol. Nu e ușor să te adaptezi ca și Cristiano Ronaldo, nu toți jucătorii au această capacitate”, a precizat fostul internațional.

Petrescu a i-a ironizat din nou pe cei care critică formația sa. “Oricum CFR nu face bine în ultimii ani. Pare că alții au câștigat, ei se laudă că sunt buni, dar trofeele sunt aici. Noi când câștigăm adversarul e praf, iar când noi pierdem suntem proști mereu. Îmi doresc să cadă Astana cu altă echipă din România și să vedem atunci. Noi niciodată nu facem nimic bine. Echipele cu care au jucat FCSB și Craiova au fost foarte bune, doar Astana a fost slabă”, a spus tehnicianul.

Partida dintre CFR Cluj și Academica Clinceni se va disputa sâmbătă, de la ora 21:00.

 

Comenteaza