Piţurcă: Ar fi bine ca o muncă de doi ani şi jumătate să se concretizeze cu o calificare la baraj

Piţurcă: Ar fi bine ca o muncă de doi ani şi jumătate să se concretizeze cu o calificare la baraj
Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că România are doar varianta victoriei în meciul cu Estonia, din Grupa D de calificare la CM-2014, apreciind că ar fi bine ca o muncă de doi ani şi jumătate să se concretizeze cu o calificare la baraj.

"Noi avem acum doar varianta victoriei şi aşa am şi pregătit jocul. Sper să reuşim şi să câştigăm de-o manieră în care să nu avem emoţii. Dacă vor fi şi goluri multe, va fi foarte bine. Asta ar însemna însă să fructificăm măcar 90 la sută din ocaziile pe care le avem, pentru că în meciul cu Andorra am conceretizat doar 70 al sută. Acum însă alta e valoarea Estoniei, să câştigăm noi şi apoi rămâne să vedem ce se întâmplă în Turcia. Sunt emoţii, normal, e şi o presiune formidabilă, indiferent dacă încerci să nu te gândeşti. Până la urmă e o muncă de doi ani şi jumătate şi ar fi bine să se concretizeze cu o calificare la baraj", a declarat Piţurcă.

Echipele naţionale ale României şi Estoniei se vor întâlni, marţi, de la ora 21.00, pe Arena Naţională, în ultimul meci din Grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014. Pentru a accede la barajul de calificare la CM, România trebuie să învingă Estonia, iar Turcia să nu câştige partida cu Olanda de la Istanbul. În cazul în care cele două echipe vor fi la egalitate de puncte, departajarea se va face la golaveraj. În acest moment, România are +4, iar Turcia +9.

 

Comenteaza