Pleacă și Țucudean din Gruia?

Pleacă și Țucudean din Gruia?
| Foto: digisport.ro

Pentru campioana României Giedrius Arlauskis (32 de ani) nu va fi singura pierdere, deoarece și atacantul George Țucudean (29 de ani) i-a anunțat pe șefii clubului că nu mai vrea să continue la Cluj.

Dan Petrescu știe de ceva timp de cele două pierderi, dar nu are ce face. Portarul lituanian a semnat deja cu Al Shabab, în timp ce atacantul nu are vreo ofertă concretă, dar se pare că nici nu-i mai priește în Gruia, transmite DigiSport.

Țucudean s-a antrenat zilele acestea cu echipa, dar nu a mai intrat deloc în calculele ”Bursucului”, chiar dacă acesta, la nivel declarativ, a susținut altceva. CFR ar putea să-l înlocuiască pe Țucudean cu ghanezul Mumuni Shafiu (25 de ani) care a dat probe aici în februarie, dar pandemia de coronavirus i-a dat planurile peste cap.

Atacantul a explicat, în țara natală, că a rămas în atenția CFR-ului. "Am fost în România și am dat probe pentru CFR Cluj, alături de jucători din Argentina și din Paraguay. Totul a mers bine, dar campionatul a fost suspendat în săptămâna în care ar fi trebuit să semnez, din cauza COVID-19. Președintele m-a sunat și m-a asigurat că voi fi chemat să semnez un contract după reluarea campionatului", a spus Shafiu, pentru modernghana.com.

Shafiu este legitimat la Ashanti Gold, echipă din prima ligă a Ghanei, fiind chiar căpitanul formației. Conform Transfermarkt, Shafiu are o cotă de piață de 75.000 de euro.

Comenteaza