Plecat în vară din Gruia, Burcă are încredere în CFR Cluj: "Șanse sunt în continuare"

Plecat în vară din Gruia, Burcă are încredere în CFR Cluj: "Șanse sunt în continuare"
| Foto: facebook.com/cfr1907

Internaționalul român e convins că "feroviarii" pot conta în lupta pentru titlu în Superligă.

Ajuns în Arabia Saudită, Andrei Burcă a de venit unul dintre liderii celor de la Al-Okhdood, însă urmărește în continuare evoluțiile fostei sale echipe, CFR Cluj. Chiar dacă diferența dintre "feroviari" și FCSB e de 8 puncte, Burcă e convins că elevii lui Mandorlini au șanse importante la titlu.

"Nu sunt atât de multe puncte, ţinând cont că se înjumătăţesc. Am avut şi o perioadă, când a venit domnul selecţioner la CFR Cluj aveam 8 puncte în spatele FCSB-ului şi am terminat la 12 după play-off, deci şanse sunt în continuare.

Important e să se pregătească bine, să facă un antrenament bun, să aducă jucătorii de care consideră că e nevoie. Trebuie să speri până la ultima etapă pentru că de asta intri pe teren şi vrei să câştigi", a spus Burcă, potrivit Orange Sport.

În vârstă de 30 de ani, fundașul central a jucat în perioada 2019-2023 la CFR Cluj, echipă pentru care a strâns 163 de meciuri și 7 goluri și alături de care a cucerit trei titluri în Superligă și o Supercupă a României.

În schimb, în actualul sezon, Andrei Burcă a marcat 4 goluri în 18 apariții în campionatul Arabiei Saudite pentru Al-Okhdood.

Comenteaza