Podium pentru handbalistele Universității Cluj la turneul de la Zalău

Podium pentru handbalistele Universității Cluj la turneul de la Zalău
| Foto: foto facebook.com/uclujhandbal

Jucătoarele antrenate de Alin Bondar s-au clasat pe locul al treilea la “Cupa Consiliului Județean Sălaj”.

“U” Cluj a evoluat la ultima competiție înainte de debutul în noul sezon al Ligii Florilor. La finalul săptămânii trecute, clujencele au jucat la Zalău, în compania echipei gazdă și a formațiilor SCM Craiova și CSM Slatina, trei partide amicale. “Studentele” au câștigat un singur duel, cel cu echipa din județul Olt. Totuși consolarea a venit din partea Vioricăi Țăgean, care a fost desemnată cel mai bun portar al turneului.

Rezultatele Universității Cluj:

SCM Craiova – ”U” Cluj 30 – 23

”U” Cluj – CSM Slatina 29 – 19

HC Zalău – ”U” Cluj 29 – 25

Clujencele vor debuta în noul sezon al Ligii Florilor, în compania Coronei Brașov. Partida se va disputa duminică, 2 septembrie, de la ora 16, în Sala Sporturilor “Horia Demian”.

Comenteaza