Presa italiană: Bayern îl vrea pe Traore din ianuarie

Presa italiană: Bayern îl vrea pe Traore din ianuarie
Campioana Germaniei la fotbal, Bayern Munchen, una din adversarele CFR-ului din grupele Ligii Campionilor, negociază cu conducerea clubului clujean transferul atacantului ivorian Lacina Traore (foto), anunţă presa din Italia.
Cel mai titrat club de fotbal german negociază cu CFR Cluj, care ar dori să îl cedeze pe Traore din vara viitoare, în timp ce bavarezii îl vor totuşi pe jucător din luna ianuarie a anului viitor, conform unui articol postat ieri de cotidianul sportiv online Ita Sport Press.

Interesul campioanei Germaniei pentru Traore a fost confirmat de Iuliu Mureşan, preşedintele echipei CFR Cluj, citat de cotidianul respectiv într-un articol anteriror, publicat duminică: „Karl-Heinz Rummenigge mi-a spus că urmăreşte 3 jucători în România, iar între aceştia este şi Traore. Sunt dispuşi să plătească atât cât am cerut pentru jucător”, a precizat Mureşan, potrivit sursei citate.

Conform informaţiilor apărute în publicaţia respectivă, sumele vehiculate pentru transferul atacantului variază între 5 – 8 milioane de euro.

De precizat că atacantul Lacina Traore a fost remarcat la unison de reprezentanţii lui Bayern – antrenorul Louis van Gaal, directorul board-ului de conducere Karl Heinz Rummenigge dar şi preşedintele de onoare Franz Beckenbauer - în contextul celor două meciuri dintre echipa germană şi CFR Cluj din grupele Ligii Campionilor

În vârstă de 20 de ani, Traore a intrat în atenţia clubului german după evoluţiile din actuala ediţie a Ligii Campionilor. Atacantul a înscris un gol cu FC Basel şi a avut alte ocazii importante cu AS Roma, când a şutat în bară, de două ori, dar şi cu Bayern, în meciul tur, când a avut din nou o bară.

Fotbalistul a intrat în atenţia şi a altor cluburi cunoscute din Europa, între care Arsenal Londra şi Napoli.

Vezi aici ce nume mare din fotbalul european se mai interesează de transferul fotbalistului. Vezi mai jos câteva faze reuşite de Traore la CFR.
Comenteaza