Președinții Comitetului Olimpic European și Comitetului Olimpic Sportiv Român, la Cluj-Napoca

Președinții Comitetului Olimpic European și Comitetului Olimpic Sportiv Român, la Cluj-Napoca

Edilul Clujului a primit vizita Președintelui Comitetului Olimpic European și a Președintele Comitetului Olimpic Sportiv Român.

"Am primit astăzi vizita domnului Spyros Capralos, Președintele Comitetului Olimpic European și a domnului Mihai Covaliu, Președintele Comitetului Olimpic Sportiv Român. Dl președinte Capralos se află la Cluj-Napoca într-o vizită de lucru pentru evaluarea facilităților sportive și a infrastructurii sportive locale, în vederea posibilității organizării unui eveniment sportiv de anvergură în orașul nostru în următorii ani.

Cu această ocazie, i-am prezentat dlui Capralos strategia orașului nostru cu privire la dimensiunea sportivă precum investițiile în infrastructură pentru sportul de masă - baze sportive, parcuri în întreg orașul dotate cu echipamente pentru fitness; politici publice, programe și evenimente pentru susținerea sportului în rândul tinerilor și crearea unor stiluri de viață sănătoase. Abordarea noastră este de a multiplica facilitățile sportive în fiecare cartier pentru încurajarea sportului de masă și susține sportul de performanță.

În ultimii ani s-au desfășurat la Cluj-Napoca evenimente sportive de cel mai înalt nivel precum Eurobasket 2017, Campionatul European de Volei 2021, Campionatul European de fotbal U21 2023, multiple Campionate Europene de tenis de masă, Cupa Mondială și Campionatul Mondial de Gimnastică Ritmică și multe altele.

Astfel, am transmis celor doi oficiali că în orașul nostru vor găsi mereu sprijin pentru organizarea de evenimente sportive, iar investițiile în dimensiunea sportivă a Clujului continuă, atât pentru sportul de masă cât și pentru sportul profesionist", a declarat primarul Emil Boc. 

 

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte-ne pe Facebookpe Instagram, pe Youtube și pe LinkedIn

loading...
Comenteaza