Prezentarea următorului adversar european al CFR-ului, Shakhtyor Soligorsk. Echipa din Belarus și-a pierdut recent cel mai bun jucător

Prezentarea următorului adversar european al CFR-ului, Shakhtyor Soligorsk. Echipa din Belarus și-a pierdut recent cel mai bun jucător
| Foto: facebook.com/FC-Shakhter-Soligorsk

Campioana României este la două tururi preliminare distanță de o nouă participare în grupele celei de-a treia competiții europene, UEFA Conference League.

Eliminați surprinzător de campioana Armeniei, Pyunik Erevan, în primul tur al Ligii Campionilor și după ce au trecut cu emoții de campioana Andorrei, Inter Club d'Escaldes, în turul secund al Conference League, "feroviarii" vor da peste cel mai puternic adversar din actualul sezon european, Shakhtyor Soligorsk.

Campioana Belarusului a fost fondată în 1961 și are în palmares 7 trofee interne, toate cucerite după anul 2000. Trupa antrenată de rusul Sergey Tashuev a câștigat trei titluri (2005, 2020, 2021), trei Cupe (2004, 2014, 2019) și o Supercupă (2021).

Prima participare în cupele europene a celor de la Shakhtyor Soligorsk a fost în sezonul 2001-2002 al Cupei UEFA, când au fost eliminați de ȚSKA Sofia (1-2, 1-3). Cel mai îndelungat parcurs european al bielorușilor a fost în sezonul 2014-2015, când au ajuns până în play-off-ul Europa League, fiind eliminați de PSV Eindhoven (0-1, 0-2).

În același sezon și în aceeași competiție, CFR Cluj întâlnea pentru prima și sigura dată o formație din Belarus. În turul al treilea preliminar, "feroviarii" erau eliminați de Dinamo Minsk, 0-2 în Gruia și 1-0 în capitala fostului stat sovietic.

O veste bună pentru campioana României înaintea dublei din Conference League este că Shakhhtyor Soligorsk și-a pierdut recent cel mai important jucător din ofensivă. Dembo Darboe, atacant de 23 de ani din Gambia a fost transferat de Al-Nasr Dubai în schimbul sumei de 1,5 milioane de euro. În cele 53 de meciuri jucate pentru echipa din Belarus, Darboe a înscris de 26 de ori și a oferit 13 pase decisive.

În stagiunea precedentă, Shakhtyor Soligorsk s-a încoronat campioană a Belarusului cu 10 puncte avans față de principala urmăritoare BATE Borisov și cu 13 mai mult față de ocupanta locului al treilea, Dinamo Minsk. La fel ca și CFR Cluj, campioana Belarusului a ajuns în Conference League după ce a fost eliminată din Champions League, de către Maribor.

Shakhtyor Soligorsk nu poate disputa partidele europene pe propriul teren, astfel prima manșă a duelului cu CFR Cluj se va disputa în Turcia pe Yeni Sakarya Ataturk. Partida este programată joi, 4 august, de la 20:00.

Comenteaza