Prima plecare a anului de la CFR Cluj. Un fotbalist se desparte de “feroviari” după câteva luni

Prima plecare a anului de la CFR Cluj. Un fotbalist se desparte de “feroviari” după câteva luni
| Foto: CFR Cluj

Campioana va renunțat la unul dintre fotbaliști pe care Dan Petrescu i-a adus în ultimele săptămâni ale mandatului său în Gruia.

Edi Iordănescu a început curățenia la CFR Cluj. După ce a renunțat la Vojtus și Aurelio, care vor ajunge cel mai probabil la Gaz Metan Mediaș, tehnicianul e pregătit să se despartă de un alt fotbalist.

Este vorba despre Ivica Zunic, fundașul central adus de Dan Petrescu în noiembrie 2020. Iordănescu Jr. nu consideră că stopperul croat reprezintă o soluție pentru defensive campioanei și își dorește rezilierea contractului, anunță Telekom Sport.

În vârstă de 32 de ani, Zunic a sosit în Gruia de la Qabala, din Azerbaijan și a evoluat în doar două partide pentru “feroviari”. Croatul a debutat în înfrângerea cu UTA de pe teren propriu, când a jucat doar trei minute și a fost integralist la eșecul din Cupă cu Poli Iași, ultimul meci al lui Dan Petrescu pe banca CFR-ului.

Comenteaza