Primăria aşteaptă cereri de finanţare pentru sport

Primăria aşteaptă cereri de finanţare pentru sport
Proiectele privind acordarea de finanţări nerambursabile pentru structurile sportive din Cluj-Napoca pot fi depuse până la 31 ianuarie 2014, ora 14.30. Bugetul pe 2014 pentru astfel de structuri şi evenimente se va aproba printr-o Hotărâre a Consiliului local.

Documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea propunerii de proiect trebuie să fie completă şi întocmită conform Condiţiilor şi criteriilor de finanţare. Informaţii suplimentare se pot obţine de la Direcţia comunicare, relaţii publice şi turism - Biroul învăţământ, cultură, culte, sport, societate din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca.

Evaluarea şi selecţia proiectelor depuse se vor face în ordinea punctajului obţinut de către fiecare solicitant, în limita bugetului alocat. Finanţarea programelor aprobate se va efectua numai după atribuirea contractelor de finanţare, pentru anul 2014.

 

Comenteaza