Primarul respinge ideea fuziunii dintre “U” și CFR: “În acest oraș au loc ambele echipe”

Primarul respinge ideea fuziunii dintre “U” și CFR: “În acest oraș au loc ambele echipe”

Emil Boc a anunțat că nu ia în calcul ideea fuziunii între cele două cluburi lansată de Alin Tișe.

După ce președintele Consiliului Județean a lansat ideea formării unei singure echipe la Cluj-Napoca, Emil Boc anunță că o astfel de inițiativă nu poate fi dusă la capăt. Edilul consideră că orașul se poate bucura de ambele cluburi și a oferit mai multe exemple europene în acest sens, precum Milano sau Roma.

”Punctul meu de vedere este cunoscut de multă vreme. Nu mi-am propus să îi fac pe U-iști CFR-iști și invers. E loc pentru ambele echipe, așa cum e la Milano, Roma sau Manchester. Clujul nu are nicio problemă în a avea două echipe.

CFR-ul are respectul și admirația noastră. I-am sprijinit în măsura în care putem în condițiile clubului și ale performanțelor pe care le are. CFR-ul este un bun al nostru, m-am bucurat că titlul a rămas la Cluj. În acest oraș au loc ambele echipe.

Sunt convins că domnul Tișe nu a avut în vedere nimic negativ. În Cluj noi nu suntem unii împotriva altora. Eu susțin Universitatea Cluj, e echipa orașului, dar nu spun că CFR-ul nu merită apreciere”, a spus Boc la Napoca FM.

Comenteaza