Primul trofeu al verii: „U" BT Mobitelco a câştigat turneul memorial „Elemer Tordai" de la Sibiu

Primul trofeu al verii: „U
Cu trei victorii din tot atâtea partide jucate, baschetbaliştii de la „U" BT Mobitelco au terminat pe prima poziţie turneul amical de la Sibiu, desfăşurat în memoria fostului jucător Elemer Tordai, decedat în urmă cu câţiva ani, după o lungă suferinţă.

După ce în primele două zile s-au impus contra CSM Oradea (76-70), respectiv BCM Piteşti (80-70), ieri, elevii lui Dorin „Bobo" Pintea au trecut şi de gazdele de la CSU cu scorul de 88 la 77. Deşi au evoluat fără doi dintre jucătorii importanţi din acest sezon, Ivan Kuburovic şi Darius Hargrove, ambii acuzând probleme medicale, „studenţii" au controlat din primele minute întâlnirea cu rivala tradiţională din Sibiu. La pauză, clujenii conduceau cu 48 la 44, iar în repriza secundă au reuşit să se menţină în permanenţă la conducerea jocului. Cu un total de 26 de puncte marcate şi şapte recuperări, Branko Cuic a fost cel mai bun om al „studenţilor". Miljan Medvedj (15 puncte) şi Josh Sparks (13) s-au numărat şi ei printre cei mai buni marcatori ai lui „U".

Antrenorul Dorin Pintea şi-a felicitat echipa pentru felul în care a tratat cele trei partide amicale de la Sibiu. „Băieţii au demonstrat că au spirit de echipă, au arătat ce înseamnă plăcearea de a juca. A fost un meci foarte greu în faţa unei echipe foarte bune. Am obţinut o victorie în condiţiile în care am jucat fără toate cele trei extreme, Kuburovic, Hargrove, uşor accidentaţi, plus Pogăcean care a făcut febră. Am arătat ce înseamnă să joci simplu şi eficient", a spus Pintea, citat de site-ul oficial.

La începutul săptămânii viitoare, „U" BT Mobitelco va pleca din nou în Serbia, de data aceasta pentru a disputa patru partide amicale, contra Tomis Pancevo, Proleter Zrenjanin, KK Vrsac, respectiv a unui adversar care nu a fost încă stabilit. Prima partidă oficială din noul sezon se va disputa abia pe 21 septembrie, în deplasare cu SCM Craiova, în primul tur al Cupei României.

Etichete
Comenteaza