Rada şi Dică, două pariuri câştigătoare pentru Cârţu
- Scris de Florina Sur
- 17 Sep 2010, 01:09
- Sport
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Cei doi jucători au fost surprizele tehnicianului oltean în meciul cu Basel şi s-au dovedit a fi două opţiuni inspirate pentru echipa “feroviară”.
Marginalizaţi de fostul antrenor al echipei, Andrea Mandorlini, Ionuţ Rada şi Emil Dică au fost aruncaţi în luptă de Sorin Cârţu la prima partidă din Liga Campionilor, cu FC Basel (2-1). Primul a deschis scorul cu o lovitură de cap în minutul 9, în timp ce Dică a avut o evoluţie apreciată la centrul terenului.
Adus în această vară ca soluţie de rezervă pentru postul de fundaş central, Rada nu s-a numărat printre opţiunile lui Andrea Mandorlini în niciunul dintre meciurile din acest sezon. În ciuda prestaţiilor dezamăgitoare din unele partide ale lui Cadu, Piccolo sau Alcantara, Rada a văzut aproape toate meciurile din tribună sau din faţa televizorului. Schimbarea antrenorului chiar înaintea debutului echipei în actuala ediţie a Ligii Campionilor s-a dovedit a fi norocul fundaşului ignorat în mandatul italianului. Noul tehnician, Sorin Cârţu, care îl cunoştea de pe vremea când au lucrat împreună la Universitatea Craiova, a conceput o echipă în care i-a făcut loc şi fostului său elev. Pentru că Alcantara şi Cadu erau greu de scos din echipă, Cârţu l-a trecut pe Rada fundaş stânga, în locul unui Edimar ieşit din formă în ultima perioadă. Chiar dacă nu a excelat în această postură inedită pentru el, fostul stelist a dat lovitura în plan ofensiv, înscriind primul gol al meciului cu o lovitură de cap. “Nu mă gândeam că o să reuşesc să marchez chiar la debut, vroiam doar ca echipa să obţină o victorie. Domnul Cârţu a avut puţine zile la dispoziţie pentru a ne pregăti, dar am înţeles exact ce vroia de la noi. Nu sunt supărat pe Mandorlini, chiar ţin să îi mulţumesc că m-a trecut pe lista UEFA, am învăţat multe de la el”, a spus Rada după meci.
Fundaşul echipei “feroviare” crede că este prematur să viseze la ieşirea din grupe. “Este devreme să ne gândim la calificare, pentru că nu trebuie să uităm că mai sunt cinci meciuri în care se poate întâmpla orice. Cred că avantajul echipei noastre este forţa grupului”, a mai declarat marcatorul primului gol al echipei clujene. Sorin Cârţu susţine că titularizarea lui ca fundaş stânga nu a fost o improvizaţie. “Rada nu a fost o soluţie de moment, ci este o viziune pentru modul în care trebuie să arate linia noastră defensivă. El poate să joace şi în centru, şi pe stânga. Faptul că a marcat îi dă încredere. Nu a fost introdus în echipă pe alte criterii decât de valoare. Ştiu ce poate, este crescut de mine la Universitatea Craiova”, a explicat tehnicianul formaţiei din Gruia.
Un alt jucător pentru care venirea lui Sorin Cârţu a însemnat o adevărată renaştere este mijlocaşul Emil Dică, preferat la centrul terenului în dauna unor fotbalişti precum Tomas Costa sau Dominique Kivuvu. Fostul rapidist a dat un randament bun, a arătat o mare determinare şi a recuperat numeroase baloane. “Venirea lui Sorin Cârţu a fost de bun augur pentru echipă şi în special pentru mine, pentru că nu am prea jucat în ultima perioadă. Am aflat cu o zi înainte de meci că voi juca şi mă bucur că am primit această şansă. Nu cred că la domnul Cârţu contează naţionalitatea jucătorilor, ci contează cine este mai în formă”, consideră mijlocaşul, care nu a uitat nici de coechipierul său Cristi Bud, lăsat în afara listei UEFA de Andrea Mandorlini. “Sper că Bud ne va ajuta în campionat, pentru că trebuie să demonstrăm că locul nostru nu este pe 12. Bud a făcut un retur foarte bun şi merita să joace alături de noi în Liga Campionilor”, a precizat Dică.

Comenteaza