Rada: "Suntem bucuroşi că am obţinut acest rezultat. Sunt sigur că vor veni şi victoriile"

Rada:
Fundaşul CFR-ului Ionuţ Rada, regretă faptul că echipa sa nu a reuşit încă să obţină o victorie în acest an, context în care s-a declarat bucuros de egalul obţinut pe terenul celor de la CSMS Iaşi.

"Din păcate nu reuşim să câştigăm, ne creăm ocazii, faţă de ultimul meci avem o atitudine mult mai bună, ceea ce ne bucură, sunt sigur că vor veni şi victoriile. Suntem bucuroşi că am obţinut acest rezultat", a declarat Ionuţ Rada la Digi Sport, după încheierea meciului din deplasare, cu CSMS Iaşi.

"Toată lumea trebuie să muncască şi în apărare şi la finalizare. Arătăm că deşi avem probleme cu lotul reuşim să strângem rândurile şi

Întrebat dacă este puţin pentru CFR clasarea pe locul 7 în actuala ediţie de campionat, Rada a răspuns că "este puţin, dar sperăm ca de la meci la meci să creştem, ne lipsesc victoriile".

Fundaşul CFR-ului, care a purtat banderola de căpitan în meciul de la Iaşi, a subliniat că formaţia sa doreşte să ajungă în ultimul act al Cupei României. "Suntem angrenaţi acolo şi trebuie să mergem în finală", a adăugat Rada.

CFR Cluj a încheiat la egalitate, cu scorul de 1-1, meciul disputat în deplasare sâmbătă, cu CSMS Iaşi, în cadrul etapei a 22-a din Liga I de fotbal.

 

Etichete
Comenteaza