Video Rangers - Celtic 4-1. Ianis Hagi a intrat în ultimele minute şi s-a remarcat imediat

Rangers - Celtic 4-1. Ianis Hagi a intrat în ultimele minute şi s-a remarcat imediat
| Foto: Profimedia

Derby-ul dintre Rangers şi Celtic a fost tranşat în favoarea echipei lui Ianis Hagi, care a început meciul pe banca de rezerve.

Rangers a obținut o nouă victorie în derby-ul cu Celtic, duminică, în runda cu numărul 36 din Scoția, scor 4-1. Ianis Hagi a început ca rezervă și a fost introdus în minutul 84, în locul lui Alfredo Morelos, când scorul era deja 3-1 pentru Rangers. Mijlocașul român a pasat decisiv la golul veteranului Jermain Defoe, din minutul 90+2, scrie Digisport.

Kemar Roofe a deschis scorul după 26 de minute. Ryan Kent a șutat slab de la marginea careului, însă jamaicanul din atacul lui Rangers a reluat superb cu pieptul, de la aproximativ opt metri. La doar două minute distanță, Celtic a rămas în inferioritate numerică, după ce Callum McGregor a văzut al doilea cartonaș galben.

În ciuda eliminării, Celtic a replicat imediat. În minutul 30, francezul Odsonne Edouard a reușit egalarea după un corner. Rangers a revenit în avantaj după doar două minute, când Alfredo Morelos a punctat cu un șut superb, sub transversală.

După pauză, Roofe a realizat dubla. Jamaicanul a înscris în minutul 57, cu capul, după o centrare perfectă a lui Barisic. În al doilea minut suplimentar, Ianis Hagi a pasat din prima pentru Defoe, fostul atacant de la Tottenham a pătruns în careu și l-a învins pe goalkeeper-ul lui Celtic, stabilind astfel scorul final.

VIDEO cu pasa decisivă a lui Ianis Hagi din meciul cu Celtic:

Astfel, Rangers rămâne neînvinsă în acest sezon, având 30 de victorii și șase remize. Formația lui Steven Gerrard a câștigat patru dintre cele cinci dueluri directe cu Celtic din acest sezon, iar un meci s-a încheiat la egalitate.

Cu titlul asigurat de la începutul lunii martie, Rangers are 96 de puncte. Celtic e pe locul secund, cu 73 de puncte.

Comenteaza