Raul Marincău a semnat cu Universitatea Cluj

Raul Marincău a semnat cu Universitatea Cluj

Fundaşul central Raul Marincău (27 de ani, 1,96 m) a semnat un contract valabil pentru trei sezoane cu Universitatea Cluj, anunţă Agerpres. Ultima dată legitimat la formaţia UTA Arad,

 Marincău a mai trecut în cariera sa pe la echipele Jiul Petroşani, Corvinul Hunedoara şi FCM Reşiţa, iar cea mai bună perioadă din punct de vedere fotbalistic a petrecut-o la FC Argeş. Pe vremea când era component al clubului piteştean, Raul Marincău a fost un om de bază în echipa reprezentativă de tineret a României.

Fundaşul a debutat în prima ligă în 1997, pe când juca la Jiul, tocmai într-un meci împotriva Universităţii Cluj, câştigat de “studenţi” cu 4-0. Cel mai recent transfer al “Şepcilor roşii”, Raul Marincău a strâns în carieră, potrivit romaniansoccer.ro, 63 de meciuri şi patru goluri în prima ligă şi 70 de meciuri şi şapte goluri în divizia B.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .