Reacția conducerii campioanei după ce Dan Petrescu a spus că “Traore a venit din copac la CFR Cluj”

Reacția conducerii campioanei după ce Dan Petrescu a spus că “Traore a venit din copac la CFR Cluj”
| Foto: facebook.com/cfr1907

Directorul sportiv al clubului din Gruia, Bogdan Mara, a explicat că expresia folosită de antrenorul “feroviarilor” este una pe care tehnicianul o utilizează frecvent.

După ce s-a vorbit despre un conflict între Dan Petrescu și Lacina Traore, din cauza faptului că ivorianul dezamăgește la antrenamente, antrenorul a ținut să clarifice situația. Totuși, Petrescu a spus că “Traore a sosit din copac la CFR Cluj”, în startul discursului său. Directorul sportiv al campioanei, Bogdan Mara, a ținut să clarifice situația. Oficialul din Gruia a explicat că expresia este una des folosită de tehnicianul, care a glumit în cazul lui Traore.

“Este un subiect care ne-a deranjat, pentru că nu a vrut decât să destabilizeze atmosfera de la noi de la club înaintea dublei cu Sevilla. Nu știm de unde până unde a apărut. La noi atmosfera e bună. Poate că Dan mai ceartă un jucător la antrenament, dar ce s-a scris cu Lacina nu este adevărat. Știi de câte ori i-a spus Dan unui jucător să-și caute echipă? Și când eram eu jucător auzeam din astea.

E chiar de râs, pentru că noi am râs când am citit. Noi, cu toții, îl știm pe Dan Petrescu și suntem obișnuiți cu expresia asta. O folosea și când era la Urziceni. Dan, peste tot pe unde a antrenat, mereu a vrut jucători care să aibă continuitate.

Mereu ne spunea ’nu vreau jucători aduși de prin copaci’. Și când îi mai dăm o casetă să vadă vreun jucător la fel zice. Cu Traore a fost altceva, pentru că Dan îl știa și a mizat că-l poate face iar să joace la un nivel bun. Și să știți ca Lacina se prezintă bine după pregătire. Dar, revenind la Dan, asta este expresia lui”, a spus Mara la Digisport.

Comenteaza