Reacția patronului din Gruia după ce Zouma a semnat cu CFR Cluj: "E un jucător incredibil"

Reacția patronului din Gruia după ce Zouma a semnat cu CFR Cluj: "E un jucător incredibil"
| Foto: facebook.com/cfr1907

Nelu Varga se declară în culmea fericirii că a reușit oficializarea transferului fundașului central în vârstă de 30 de ani.

CFR Cluj a reușit una dintre cele mai sonore mutări ale unei echipe din România pe piața transferurilor. Cu un trofeu UEFA Champions League și un trofeu UEFA Conference League în palmares, dar și meciuri la naționala Franței, Kurt Zouma s-a alăturat "feroviarilor".

După oficializarea mutării, patronul clubului din Gruia, Nelu Varga, a reacționat și a anunțat că echipa sa va fi mult mai puternică grație fundașului central.

"Sunt cel mai fericit că am realizat transferul pe care mi l-am dorit cel mai tare! E un jucător incredibil și, mai mult, un băiat cu un caracter extraordinar. Nu doar că va aduce valoare echipei, ci va fi un exemplu în vestiar pentru colegii lui.

Îi va ajuta foarte mult să crească! A jucat la un nivel incredibil și încă mai are mult de oferit. Mă bucur enorm. De acum înainte vom fi din ce în ce mai puternici", a transmis Varga, conform GSP.

Comenteaza