Reacția președintelui FRF, Răzvan Burleanu, după scandalul de la CFR – U Cluj / Ce prevede regulamentul FRF

Reacția președintelui FRF, Răzvan Burleanu, după scandalul de la CFR – U Cluj / Ce prevede regulamentul FRF
| Foto: colaj - ZIUA de CLUJ, sursa imagine incident în Gruia - Flaviu Buboi/SPORT PICTURES

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a avut o reacție tranșantă după incidentele grave petrecute la finalul derby-ului dintre CFR Cluj și Universitatea Cluj, partidă câștigată sâmbătă de ”feroviari” cu scorul 3-2. 

La finalul partidei din Gruia, spiritele au degenerat, iar antrenorul „Șepcilor Roșii”, Cristiano Bergodi, a fost implicat într-un conflict direct cu jucători ai echipei adverse, eveniment care a dus la eliminări și intervenția staff-urilor pentru a evita o confruntare fizică și mai serioasă.

Șeful fotbalului românesc a declarat că procedura disciplinară va urma pașii regulamentari și că verdictul va aparține exclusiv comisiilor abilitate. Potrivit președintelui FRF, în acest moment sunt așteptate rapoartele oficiale ale arbitrului și ale observatorului de joc, documente care vor sta la baza analizării cazului.

Audierea și încadrarea faptelor

”Vorbim despre comportamente care nu au ce căuta pe un teren de fotbal. Din capul locului trebuie să fiu foarte clar pe acest subiect. În același timp, în momentul de față așteptăm raportul arbitrului și pe cel al observatorului de joc, care este delegat de către LPF, aceste două documente urmând să ajungă la comisiile jurisdicționale. Probabil că săptămâna viitoare va începe audierea și, bineînțeles, încadrarea faptelor”, a transmis Burleanu, potrivit prosport.ro

Conform regulamentelor disciplinare, Cristiano Bergodi riscă o suspendare semnificativă, sancțiunea putând varia de la câteva etape până la mai multe luni, în funcție de gravitatea faptelor consemnate în rapoartele oficiale și de decizia Comisiei de Disciplină.

Ce prevede regulamentul FRF

„Fapta unui oficial, inclusiv jucătorul în afara jocului, aflat în incinta stadionului de a lovi sau a comite alte violențe asupra altei persoane se sancționează cu suspendare de la 1 la 12 luni. Altercația constă în comiterea de brutalităţi, loviri și alte violenţe în care sunt implicate trei sau mai multe persoane.

Participarea la o altercație se sancţionează cu suspendare de la 6 la 8 jocuri, în cazul jucătorilor şi cu interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal de la 6 la 12 luni, în cazul oficialilor. Cluburile vor fi sanctionate cu penalitate de 5.000 la 100.000 lei.

Orice persoană care a încercat să prevină incidentele, să se apere, să-i apere pe alţii sau să-i despartă pe cei implicaţi în altercație nu va fi sancţionată”, se arată în regulamentul FRF.

CITEȘTE ȘI: Bergodi, în lacrimi când a vorbit despre părinții săi. Antrenorul a povestit momente mai puțin cunoscute

Comenteaza