Rednic anunţă că-şi dă demisia, Mureşan spune că l-a dat afară împreună cu Paszkany VIDEO
- Scris de Ziua de Cluj
- 12 Aug 2013, 15:42
- Sport
- Ascultă știrea

"Nu Cadu l-a schimbat pe Rednic, poate şi Rednic crede asta, dar decizia am luat-o eu şi Arpi Pazskany; nu ne consultăm cu jucătorii nici când vin sau pleacă antrenorii, nici jucătorii", spune Mureşan. "Deciziile le luăm eu cu Arpi şi Răzvan Zamfir (directorul executiv al clubului-n.red.)".
"Acum două luni, când am vorbit cu el, avea contract cu Oţelul, nu îl putea rezilia", spune Mureşan. "Am aşteptat vreo zece zile şi de comun acord am stabilit că amînăm pe altădată şi am găsit soluţia cu mircea rednic. După etapa a 5-a l-am sunat şi am reactivat discuţiile de atunci, ne-am pus de acord în 3 minute, pentru că nu aveam multe de discutat".
Grigoraş a venit la CFR Cluj cu staff-ul lui, cu secundul lui şi cu antrenorul cu portarii. Adi Minteuan va fi păstrat antrenor secund. Grigoraş spune că principalul obiectiv e să schimbe atmosfera la echipă, "să înceapă să joace fotbal".
"Nu mă aşteptam să reintru în circuit într-o perioadă atât de scurtă", a spus Grigoraş. "Să nu credeţi cp am venit în necunoştinţă de cauză, dar am încredere în lotul de jucători şi în mine".
Mircea Rednic a anunţat după meciul "feroviarilor" cu Viitorul Constanţa, de sâmbătă seara, că pleacă din Gruia.
"Au fost primele 3 puncte şi totodată şi ultimele", a spus Rednic după meci, la DolceSport. "Nu mi s-a cerut demisia, dar mi-o dau eu. E o despărţire pe cale amiabilă".