Remaniere totală: CFR s-a reinventat în această vară

Remaniere totală: CFR s-a reinventat în această vară
Lotul "feroviarilor" a suferit modificări drastice după finalul campionatului trecut, nu mai puţin de 18 jucători părăsind echipa clujeană.

CFR Cluj a anunţat că se va lupta la titlu în sezonul următor, iar conducearea a schimbat din temelii lotul de jucători. 18 fotbalişti au plecat din Gruia în această vară, printre ei figurând şi nume importante ca Ivo Pinto, Gabi Mureşan sau Vasile Maftei.

„Nu voi mai accepta mediocritatea şi locul din clasament este o mare dezamăgire", spunea finanţatorul Arpad Paszkany, la finalul campionatului. Echipa care în toamnă făcea istorie în grupele Ligii Campionilor a terminat în genunchi sezonul, ocupând locul 9. În plus, „ceferiştii" au fost bătuţi şi de Petrolul în finala Cupei României. „Vor fi mari schimbări, vor pleca mulţi jucători. Vom face o nouă echipă pentru că vreau un nou campionat şi nu voi mai accepta aşa ceva", adăuga Paszkany. Principalul finanţator s-a ţinut de cuvânt şi a început să remanieze lotul. Unii şi-au încheiat contractele, iar acestea nu au mai fost prelungite, alţii au fost daţi afară, iar câţiva şi-au manifestat dorinţa de a pleca. Sasa Bjelanovic, Weldon Santos, Nuno Diogo, Nuno Claro, Nicolas Godemeche, Dominique Kivuvu, Pedro Celestino, Vasile Maftei, Gabi Murşan, Remo Amadio, Sergiu Buş, Cristian Panin, Ronny, Adam Vass, Ivo Pinto şi Liviu Ganea s-au despărţit de CFR Cluj.


Dintre aceştia, Gabi Mureşan şi Pinto erau titulari incontestabili, evoluând cu succes şi în grupele Ligii Campionilor. Mijlocaşul a cerut să fie lăsat să plece în străinătate, având şi mai multe conflicte cu conducerea, în timp ce Pinto a fost vândut de FC Porto la Dinamo Zagreb, iar CFR-ul nu s-a putut opune. Restul jucătorilor au dezamăgit sau au jucat foarte puţin din cauza accidentărilor. A surprins, însă, despărţirea de Diogo Valente, fotbalist transferat pe bani de la Academica imediat după ce formaţia portugheză câştigase Cupa Portugaliei. Valente avea o cotă importantă în Liga Sagres, a fost adus pentru a juca titular, dar acesta nu a reuşit să se acomodeze cu fotbalul românesc.

O altă dezamăgire este Adam Vass, internaţional ungur transferat din Italia, de la Brescia. Mijlocaşul a fost urmărit şi în cantonamentul din Austria de Mircea Rednic, după care i s-a transmis că e liber să-şi caute o altă echipă.


Pe de altă parte, CFR i-a achiziţionat pe Javier Velayos, Damjan Djokovic, Florin Costea şi Gregory Tade, iar la capitolul sosiri mai pot fi trecuţi Paul Batin, Viorel Nicoară, Edimar şi Lionn, toţi reveniţi după împrumuturi la alte formaţii. Lotul nu este, însă, definitivat, după cum susţine antrenorul Mircea Rednic. "Au fost jucători care şi-au dorit să plece, eu nu m-am opus. Alţii şi-au încheiat contractile, alţii nu au dat randament. Am transferat jucători şi este posibil să mai apară şi alte nume noi la echipă, vom vedea. Eu sunt mulţumit de valoarea lotului, vom vedea dacă mai semnează cineva", a spus "Puriul".

Etichete
Comenteaza