Remiză albă între "U" Cluj și Sepsi OSK. Meci modest la Sfântu Gheorghe

Remiză albă între "U" Cluj și Sepsi OSK. Meci modest la Sfântu Gheorghe
| Foto: FC Universitatea Cluj

Formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a obținut un punct pe terenul unei contracandidate la locurile de play-off.

Încă din primele minute, ritmul jocului de la Sfântu Gheorghe a fost unul modest. Probabil cu gândul la miza partidei, jucătorii celor două echipe au părut în multe momente crispați și lipsiți de idei. Dacă "studenții" au abordat același stil combinativ, care de cele mai multe ori se încheia cu o pasă înapoi, gazdele s-au bazat mult pe mingi lungi, care nu au pus probleme defensivei clujene.

Abia spre finalul reprizei, jucătorii Univerității au mărit ritmul și au avansat în jumătatea adversă, însă nu au găsit și drumul spre poartă. Așadar, la capătul unei prime reprize modeste din partea celor două formații, scorul era 0-0.

Ambii antrenori au făcut schimbări după revenirea de la vestiare, însă efectele s-au văzut doar în cazul gazdelor. Evoluția jucătorilor de la Sepsi s-a îmbunătățit, covăsnenii au preluat inițiativa, în timp ce "studenții" au rămas în apărare și au încercat acțiuni pe contraatac. Chiar și așa, Universitatea nu s-a apropiat nici măcar de careul advers în actul secund.

În prelungiri, echipa clujeană a avut o șansă nesperată de a obține toate cele 3 puncte, dar Popa, scăpat singur cu portarul de la 30 de metri, a trimis în goalkeeper-ul advers, iar jocul de la Sfântu Gheorghe s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.

Comenteaza