Remiză în bălți. Situație tensionată la “U”, după 0-0 cu Oțelul

Remiză în bălți. Situație tensionată la “U”, după 0-0 cu Oțelul
Pe un gazon execrabil, “studenții” au obținut doar un scor alb și au ajuns la al șaselea meci fără victorie în Liga I.

"U" Cluj a dominat revelația ultimelor etape, s-a jucat cu ocaziile pe un teren impracticabil, dar nu mai bate pe nimeni în campionat de aproape două luni. "Șepcile roșii" vor lupta, miercuri, pentru un loc în semi-finalele Cupei României, tot acasă, cu Pandurii Târgu Jiu.

Cluj Arena se laudă cu probabil cel mai performant sistem de drenaj din Liga I, însă ploaia căzută sâmbătă le-a dat serioase bătăi de cap organizatorilor și jucătorilor. Apa a băltit pe marginea dinspre băncile de rezerve, noroiul a fost la el acasă în careul mic, iar mingea s-a oprit constant în anumite porțiuni ale gazonului. La toate astea s-a adăugat testul echilibrului și al nervilor tari. Chiar și așa, "U" s-a avântat în atac, însă Mengolo și Gravenberch n-au găsit drumul spre gol. Nici nu aveau cum pe un asemenea teren, așa că s-a intrat la vestiare cu scor "alb".

Câteva imagini de la pauză ne-au amintit de condițiile stadioanelor anilor '90. Un "tablou" cu  o mână de organizatori trasând marginile careului mare cu un dispozitiv antic, completat de colegii lor mai tineri, care au încercat, românește, să îndepărteze apa îmbibată în gazon.

Mengolo a rămas periculos și-n startul părtii a doua, dar Hotoboc a intervenit ideal la șutul său (52). Nici Lemnaru, o umbră a golgheterului din sezonul trecut, nu a reușit să-l învingă pe portarul Oțelului, din doar șase metri, după o centrare venită din bandă (62). Întors la "U" în vară și pus pe liber după câteva luni, Gabi Jula a nimerit transversala, iar finalul se anunța palpitant (67). Ogăraru a schimbat târziu, abia în minutul 73, înlocuindu-l pe Stojanovic cu Ceppelini. Uruguayanul a adus un plus, dar nu și golul. Mai mult, după o gafă a lui Ninu, același Jula ar fi putut să-și îngroape fosta echipă, însă a tras pe lângă vinclu (84).

S-a terminat 0-0, iar George Ogăraru a fost ținta galeriei și după acest meci, cerându-i-se demisia. Universitatea va încheia turul la Piatra Neamț, cu Ceahlăul, iar miercuri va juca în sferturile de finală ale Cupei României, cu Pandurii.

Nu-și explică reacția fanilor

George Ogăraru a comentat gestul galeriei, care i-a cerut, din nou, demisia. Totodată, el a criticat starea jalnică a gazonului. "Bineînțeles că nu sunt mulțumit cu acest rezultat de egalitate. Era important să câștigăm. Am avut ocazii, multe și mari, dar nu am reușit să marcăm. Ne-a încurcat propriul teren. În condițiile astea, cu apă pe teren, nu se putea juca altfel. Suntem singura echipă care are ocazii clare, dar nu înscrie. Eu am încercat să înțeleg supărarea suporterilor după prima mea săptămână aici, însă astăzi (sâmbătă - n.red) nu am reușit să înțeleg de ce mi-au cerut demisia. Am dominat clar, am avut ocazii", a declarat antrenorul Universității, după meci.

"U" Cluj - Oțelul Galați 0-0

"U" Cluj: Panagopoulos - Jovanovic (73, Ceppelini), Ninu, Skvorc, Mușat - Costin - Mengolo (84, Morar), Stojanovic, Cristocea (82, Bucșa), Gravenberch - Lemnaru

Antrenor: George Ogăraru

Oţelul: Hotoboc - Milea, Leca, Mişelăricu, Dan Popescu - Helder, Karlik (46 Cucu) - Grădinaru, Cernat (63 Miron), Popa (34 Jula) - Cristea.

Antrenor: Tibor Selymes

Stadion: Cluj Arena

Spectatori: 986

Arbitri: Andrei Chivulete (Bucureşti) - Sebastian Gheorghe (Suceava), Mihai Marica (Bistriţa)

986 - este cifra rușinii și, implicit, audiența anunțată de crainicul stadionului.

7 puncte a obținut George Ogăraru pe banca Universității. În clasament, "studenții" au un total de 15.

4 octombrie este data ultimei victorii a "studenților", 2-0 cu Pandurii, la Cluj. Se întâmpla în etapa a zecea.

 

Comenteaza