Remiză în Gruia. CFR Cluj și Dinamo au dat-o la pace de Paște
- Scris de Ziua de Cluj
- 12 Apr 2026, 22:59
- Sport
- Ascultă știrea
Formația antrenată de Daniel Pancu a încheiat la egalitate, scor 1-1, duelul cu trupa din capitală.
Oaspeții au început mai curajos partida și încă din primele minute s-au instalat în jumătatea clujeană. Dinamo a început să pună presiune și să îl pună la încercare pe Popa. În schimb, "feroviarii" au părut copleșiți de atitudinea adversarilor și nu au reușit să lege acțiuni concrete. La jumătatea reprizei, Pop a fost lansat în adâncime, a preluat în careul gazdelor și l-a învins pe Popa, care a întârziat să iasă în întâmpinarea atacantului (23).
Replica elevilor lui Daniel Pancu nu a fost cea mai solidă, însă clujenii au reușit să ajungă în apropierea careului advers. Chiar dacă jocul nu a dat speranțe, fazele fixe au rămas punctul forte al CFR-ului. După ce reușita lui Djokovic a fost anulată (34), Sinyan a reușit să egaleze după ce Roșca a respins în față o centrare a lui Korenica, iar fundașul gazdelor a fost primul la minge (38). Finalul de repriză le-a aparținut gazdelor, însă scorul pauzei a rămas 1-1.
La fel ca în prima parte, Dinamo a avut un start mai bun și în actul secund. La 5 minute de la reluare, Pop a semnat o ocazie bună, însă Popa s-a opus (51). Imediat, Karamoko a ajuns și el într-o poziție excelentă, însă execuția sa a trecut peste transversală (56). De partea cealaltă, CFR Cluj a revenit la jocul din primele minute ale partidei și nu a reușit să contruiască vreo acțiune solidă. "Feroviarii" au trecut cu greu de centrul terenului, iar careul advers a rămas timp de minute bune un vis îndepărtat.
Nemulțumiți de ceea ce se întâmplă pe gazon, cei doi antrenori au trimis forțe proaspete pe teren, însă situația nu s-a schimbat prea mult. Atacul CFR-ului nu a fost impulsionat de Biliboc și Păun, soluțiile alese de Daniel Pancu. Pe final, Dinamo a început să pună din nou presiune, iar Huja a scos de pe linia poții o minge care îl depășise pe Popa (82). La ultima fază, Braun a salvat și el în aceeași postură, după ce Cîrjan l-a lobat pe Popa (90+5). Astfel, tabela nu s-a mai schimbat, iar scorul a fost 1-1, la capătul unei întâlniri în care ocaziile au fost de partea oaspeților.











