Revenire surprinzătoare. Alexandru Boiciuc va continua la "U" Cluj

Revenire surprinzătoare. Alexandru Boiciuc va continua la "U" Cluj
| Foto: FC Universitatea Cluj

Deși inițial clubul și atacanul nu au ajuns la un acord pentru prelungirea contracului, jucătorul a revenit alături de "studenți".

"Atacantul Alexandru Boiciuc va continua și în acest sezon la Universitatea Cluj.

Cele două părți au semnat marți un contract valabil pe un an de zile.

Vârful de atac basarabean a fost golgheterul echipei în sezonul precedent, cu opt goluri, printre care și a doua reușită a echipei noastre din turul barajului cu Dinamo, câștigat de ”U” cu 2-0.

Atacantul a efectuat în această dimineață primul antrenament alături de băieți", a transmis clubul clujean.

În vârstă de 24 de ani, Alexandru Boiciuc a mai evoluat de-a lungul carierei pentru CSMS Iași, Rapid Suceava, Milsami Orhei, ASA Târgu Mureș, Vejle, Sheriff Tiraspol, FC Sfîntul Gheorghe, Karpaty Lvov, Acamdemica Clinceni și Turris Calcio.

În tricoul Universității Cluj, atacantul din Republica Moldova a înscris de 8 ori și a oferit 3 pase decisive în 29 de apariții.

Comenteaza