România câștigă cu emoții al doilea meci de la Cupa Davis

România câștigă cu emoții al doilea meci de la Cupa Davis
| Foto: foto facebook.com/romaniadaviscup

Adrian Ungur a câștigat greu partida cu Lamine Ouahab, scor 6-0, 7-6.

Ungur, numărul 535 ATP, a avut un start lansat în partida cu marocanul clasat pe locul 571 ATP. Contrar faptului că cei doi tenismeni sunt apropiați în clasamentul mondial, românul a dominat clar partida. Ouahab a pus probleme doar în ultimul game al setului, dar Ungur s-a impus în cele din urmă și a câștigat 6-0, în 22 de minute.

Setul secund a început diametral opus, iar Ouahab a preluat inițiativa și chiar a reușit break-ul. Apoi, cei doi au mers cap la cap. Totuși, Adrian Ungur a reușit să egaleze la 4-4 și a preluat conducerea. Dar, marocanul nu a renunțat și a egalat din nou partida. Românul și-a păstrat calmul într-un final tensionat și a câștigat și cel de-al doilea set într-o oră și 15 minute, scor 7-6 (7-3 tie-break).

România intră în a doua zi de Cupa Davis cu un avantaj de 2-0. Următorul meci pentru “tricolori” va fi cel de dublu, dintre perechile Marius Copil/Florin Mergea  -Amine Ahouda/Lamine Ouahab.

Comenteaza