ROMÂNIA - DANEMARCA LA CLUJ. Ce șanse le dă Cristi Dulca ”tricolorilor”

ROMÂNIA - DANEMARCA LA CLUJ. Ce șanse le dă Cristi Dulca ”tricolorilor”
Fostul internațional român, Cristi Dulca (44 ani), a prefațat meciul ”tricolorilor” cu Danemarca, programat duminică, de la ora 21:45, pe Cluj Arena, în cea de-a cincea etapă din preliminariile CM 2018.

Dulca a declarat, vineri, că Naționala lui Daum nu are voie să piardă în fața Danemarcei, în caz contrar, șansele de calificare la Mondialul din Rusia se vor reduce aproape la 0.

"Este un meci extrem de important, în fața unei echipe care, chiar dacă a pierdut în fața Muntenegrului și a Poloniei, va veni să-și joace ultima șansă în cursa pentru un loc la Campionatul Mondial. Eu cred că vom avea un plus jucând la Cluj, pe un stadion arhiplin, cu un public cald, și sunt convins că jucătorii vor simți acest lucru și vor da totul pe teren. Nu ne-a căzut bine acea înfrângere (0-3 cu Polonia, din noiembrie - n. red), dar urmează jocul cu Danemarca și trebuie să dăm totul pentru a-l câștiga. Pierzând acest joc, șansele (de calificare - n. red.) se reduc aproape de 0, iar cu o victorie sunt convins că vom rămâne cursă. E greu, dar nu și imposibil", a declarat fostul selecționer al Naționalei de tineret, în Emisiunea "1 la 1" de la Realitatea FM Cluj.

"Suntem condamnați să câștigăm"

Într-o intervenție telefonică din timpul emisiunii moderate de Ionel Lespuc, directorul și editorialistul Gazetei Sporturilor, Ovidiu Ioanițoaia, a catalogat partida cu Danemarca drept una crucială.

"Suntem într-un moment crucial, suntem condamnați să câștigăm acest meci. Dacă nu câștigăm, șansele de calificare la Campionatul Mondial sunt definitiv compromise. Să nu-mi spună nimeni că dacă nu batem Danemarca aici, cum nu am făcut-o nici cu Muntenegru, vom face la Copenhaga, Podgorița sau Varșovia ce nu am reușit acasă. Victoria este obligatorie, nu există altă variantă. Cu o victorie rămânem în cărți. Altfel, nu mai rost să discutăm", a explicat Ioanițoaia.

"Avem motive ca să fim optimiști"

Comentatorul sportiv al Televiziunii Române, Emil Hossu Longin, crede că forma bună a jucătorilor din străinătate poate reprezenta partea plină a paharului pentru selecționata lui Christoph Daum.

"Meciul de duminică va fi foarte complicat, pentru că este mai mult decât decisiv, adică orice alt rezultat în afară de victorie se lasă cu șanse de 5% pentru baraj. Sigur că noi ne bazăm, ca întotdeauna, pe matematică și atâta timp cât matematica ne oferă șanse, trebuie să credem în ele, dar până la a ajunge la această concluzie trebuie să mai și câștigăm cu cineva. Partea plină a paharului cred că este reprezentată de randamentul foarte bun al jucătorilor din străinătate. Eu sunt bucuros că după foarte mulți ani, jucătorii noștri din străinătate au un background foarte bun, au jocuri în picioare, au rezultate foarte bune. Cred că avem suficiente motive ca să fim optimiști", a afirmat jurnalistul TVR prin telefon.

România - Danemarca se joacă duminică, de la ora 21:45, pe Cluj Arena, în cea de-a cincea etapă din preliminariile Campionatului Mondial din 2018.

Grupa E, clasament:

1. Polonia - 10 puncte
2. Muntenegru - 7 puncte
3. Danemarca - 6 puncte
4. ROMÂNIA - 5 puncte
5. Armenia - 3 puncte
6. Kazahstan - 2 puncte

Comenteaza