România, duel de foc cu Italia, la Cluj-Napoca

România, duel de foc cu Italia, la Cluj-Napoca
Selecționata de baschet masculin întâlnește Italia, în grupa D a preliminariilor World Cup 2019.

După victoria din Croația (58-56), tricolorii se întorc acasă pentru duelul cu cea mai bună echipă din grupa preliminară. În meciul tur dintre cele două echipe, scorul a fost favorabil italienilor, 75-70. "Vulturii" se află pe locul secund în grupă (5 puncte), în timp ce "squadra azzurra" ocupă primul loc (6 puncte) și un record perfect. Tehnicianul Italiei a ales să selecționeze doar jucători din Europa, renunțând astfel la starurile din NBA.

În istoria confruntărilor directe cele două echipe s-au duelat de 18 ori, dar doar de 4 ori tricolorii au fost cei care au ieșit învingători. Deși istoria întâlnirilor dintre cele două datează din 1947, duelurile cu cele mai multe puncte au avut loc în anii '60. Astfel, cea mai clară victorie a României (85-66) a avut loc în 1963, iar cel mai mare succes al Italiei (85-62) a avut loc în 1968.

Statistica în aceste preliminarii este, în mare parte, de partea italienilor, dar "Vulturii" domină la câteva capitole importante, printre care recuperări (37-36,3) și pase decisive (16,3-15).

Partida din Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, dintre România și Italia, va avea loc luni, 26 februarie, de la ora 19. Meciul va fi transmis în direct de Digisport 2.

Comenteaza