România este în optimile Mondialului de Handbal Feminin

România este în optimile Mondialului de Handbal Feminin
România s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului Mondial de Handbal Feminin, după ce a învins Spania cu 19-17.

Pentru prima dată la acest Campionatul Mondial, naţionala feminină a fost programată în sesiunea a doua de jocuri, după ce în primele zile a "deschis" cu Paraguay şi Slovenia. Primele partide, Slovenia - Angola (32-25) şi Franţa - Paraguay (35-13), ne-au decontectat puţin, jocurile au fost conduse şi câştigate fără emoţii de "favorite".

Starea de relaxare s-a transformat brusc într-una de încordare, în momentul în care fetele au intrat pe "scenă" la încălzire. Urma cel mai tare joc de până acum, cel cu Spania, care avea să ne dea şi o indicaţie mai clară a nivelului la care se află naţionala în acest moment al Campionatului Mondial. Aceasta era, de fapt, şi cea mai mare curiozitate.

Multe necunoscute ne-au întâmpinat înaintea partidei România - Spania. Cum va răspunde defensiva tricoloră, cea de la care se aşteaptă să producă rezultate? Ce mai poate azi Spania, în condiţiile în care la rândul ei se află într-un schimb de generaţii şi are acelaşi obiectiv, Tokyo 2020? La ultimele confruntări, echipa care a câştigat în meciul direct a terminat mai jos în clasamentul final! Ciudat, dar chiar aşa a fost.

Frământări, calcule, toate gândurile au fost întrerupte brusc de strigătul de luptă al fetelor: "Pentru cine luptăm noi? Pentru noi!". Minutele de încălzire au zburat parcă instantaneu, startul unui alt meci mare pentru handbalul românesc a venit în prezenţa altor sute de români care şi-au ocupat locurile în tribune.

Primul "7" al României s-a "consolidat" la partida cu Slovenia, singul semn de întrebare este cine va intra în poartă. Four Mauri a decis: Yulia Dumanska, în rest pe teren se regăseşte echipa obişnuită, cu Ardean, Neagu, Buceschi, Geiger, Udriştioiu, Pintea, plus Florianu al doilea apărător central în defensivă.

Spania ne-a luat tare cu 2-0, 3-1 şi 4-2, speculând ezitările, emoţiile şi ghinionul din debutul partidei. Cristina Neagu a lovit bara, în timp ce Florianu, ajunsă pe contraatac, şi Eliza Buceschi ratează din situaţii de unu la unu. Melinda Geiger se remarcă în minutul 7, cu o eliminare scoasă la Lara Gonzales, iar România se înfoaie precum un "cocoş" şi trece la atac.

Cristina Neagu devine un adevărat uragan şi bombardează poarta apărată de Silvia Navarro, iar Crina Pintea, Eliza Buceschi şi Melinda Geiger aduc un plus de consistenţă atacului. România oferă senzaţia că deţine controlul şi ajunge la 8-6 în minutul 17. Siguranţa vine în primul rând din apărare, iar suporterii ţin "isonul": "Cine sare, România? Hey, hey!".

Naţionala a preluat controlul, dar nu se poate desprinde pentru că şi Spania începe să se apere tot mai tare, în special la Cristina Neagu. Jocul se tranformă într-o bătălie fantastică, atât în apărarea Spaniei, cât şi a României. Trec 2, 5, 7, 10 minute, nu se mai înscrie niciun gol! Nu se marchează, dar descoperim un portar fantastic în poarta României. Yulia Dumanska apără un 7 metri la Carmen Martin, o hipnotizează mai târziu şi pe Nerea Pena tot la 7 metri şi ajunge la un procentaj de peste 50%.

Pentru un portar de 21 de ani, este un meci de vis! Din lupta "corp" la "corp" a celor două echipe, Crina Pintea iese învingătoare. Face un blocaj, apoi trimite mingea în poarta goală, iar naţionala se desprinde la 9-6! România are şansa să facă să se ducă şi mai în faţă până la pauză, dar până la urmă mai marchează doar Spania. După 17 minute de invincibilitate, ceea ce reprezintă o adevărată performanţă. La pauză se intră la cabine cu 9-7.

Spania începe în atac partea secundă, naţionala nu pare aşezată încă pe semicerc, şi reduce repede din diferenţă. Apar alte mici nesincronizări, inclusiv un 7 metri ratat de Cristina Neagu, iar Spania trece pe nesimţite în avantaj, 10-9 (min. 34). Raza de acţiune a iberiucelor vine prin zona de apărare unde se află Aneta Udriştioiu şi Eliza Buceschi.

Din fericire, minutele de cădere sunt stopate de aceeaşi Yulia Dumanska, care adună alte patru intervenţii în 11 minute. România şi Spania se succed la conducere până în minutul 43. Spania se desprinde la 14-12, profitând şi de inferioritatea tricolorelor. Udriştioiu a blocat o repunere rapidă a adversarei şi a văzut eliminare de 2 minute. La fel de adevărat, România are un tonus în scădere.

Ambros Martin a cerut time-out, face câteva schimbări, dar România are nevoie de o scânteie pentru a vibra ca-n prima repriză. O urmărim pe Cristina Neagu, dar apare în lumina reflectoarelor Dumanska. După o altă paradă, mingea sare pe contraatac la Florianu care scoate 7 metri, transformat de Eliza.

România urcă rapid ritmul, dar un şoc se aşterne peste întreaga sală. Tricolorele cheamă cu disperare intervenţia cadelor medicale, după ce Cristina Florianu a fost tamponată dur. După vreo 2-3 minute de îngrijiri, tricolora se ridică, iar România reporneşte motoarele. Cristina Neagu şi-a recalibrat tirul, nu are nicio urmă de ezitare şi trage direct la ţintă.

România şi Spania intră în ultimele 10 minute la egalitate, 15-15, Dumanska şi-a "dresat" bine barele, dar tot ibericele preai conducerea 16-15. Eliza Buceschi şi Melinga Geiger dau senzaţia că au obosit, astfel că în teren au apărut Cristina Laslo şi Ana Maria Dragut să o susţină pe Neagu în linia de 9 m. Ambele vin rapid cu câte ceva în joc. Laslo scoate 2 minute la Mireya Gonzales, iar Ana Maria Drăguţ înscrie două goluri consecutive pentru echipă, scor 17-17 (min. 56).

Pintea se remarcă din nou în apărare, iar Cristina Neagu are echipă în jurul ei, astfel că poate să zburde în voie, înscrie pentru 18-17 şi pune naţionala din nou pe trasa câştigătoare. România a revenit de două ori în meci! Ultimul cuvânt îl are Eliza Buceschi, care şi-a tras sufletul pe margine. Pătrunde aşa cum ştie ea mai bine şi scoate un 7 m. Îl transformă cu siguranţă, 19-17, iar România se califică în optimile Campionatul Mondial!

România - Spania 19-17 (9-7)

Dedu, Dumnaska - portari; Udriştioiu, Geiger, Buceschi 4, Neagu 8, Laslo, A.M. Popa, Ardean Elisei 1, Florianu, Pintea 4, Berbece, Tomescu, Zamfirescu, Tatar, Dragut 2. Antrenor: Xavier Pascual

Navarro, Zoqbi de Paula - portari; Martin 3, Nunez, Arderius, Chavez, Gutierrez 2, Echeverria, Garcia Avila 2, Gonzales de Garibay 1, Pena 4, Gonzalez Ortega, Gonzalez Alvarez 4, A. Rodriguez, Musons 1, Barbosa. Antrenor: Carlos Viver Arza

Comenteaza