România învinge fără Ilie Năstase. Halep - Konta 2-0

România învinge fără Ilie Năstase. Halep - Konta 2-0
Tenismena română Simona Halep a învins-o cu scorul de 6-1, 6-3 pe Johanna Konta, locul 7 WTA, în meciul trei al întâlnirii de Cupa Federaţiei dintre România şi Marea Britanie, de la Constanţa.

România conduce cu 2-1, la Constanța, formaţia britanică. În al patrulea meci al zilei joacă Irina-Camelia Begu, locul 33 WTA, şi Heather Watson, locul 113 WTA. Învingătoarea întâlnirii România - Marea Britanie va evolua anul viitor în Grupa Mondială II, iar învinsa în Grupa I a Zonei Euro-africane

Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a emis, pe site-ul său oficial, un comunicat în legătură cu incidentele ce au avut loc sâmbătă la meciul Sorana Cîrstea - Johanna Konta din Fed Cup, în urma cărora căpitanul nejucător al echipei, Ilie Năstase, a fost evacuat din arenă. Oficialii forului i-au retras acreditarea lui Năstase.

Meciul Sorana Cîrstea - Johanna Konta, al doilea din barajul pentru Grupa Mondială 2, a fost întrerupt, sâmbătă, la scorul 2-6, 3-1, după ce jucătoarea britanică ar fi fost jignită din tribune. Konta a plecat plângând la vestiare.

Năstase  a fost trimis în tribune, iar mai apoi evacuat de către supervizorul partidei, din cauza unor injurii aduse arbitrului de scaun. La ieşirea din arenă, fostul număr 1 mondial a jignit o jurnalistă britanică aflată la meci. În urma evenimentelor, ITF anunţă că i-a fost retrasă acreditarea lui Ilie Năstase, acesta neputând să mai participe la niciun meci din cadrul întâlnirii cu Marea Britanie.

Comenteaza