ROMÂNIA-MUNTENEGRU 1-1. Stanciu a ratat golul victoriei în ultimul minut

ROMÂNIA-MUNTENEGRU 1-1. Stanciu a ratat golul victoriei în ultimul minut
La capătul acestui rezultat, selecționata lui Daum se clasează pe locul 5 din Grupa E, iar Muntenegru pe 4, ambele având câte un punct.

România a încheiat la egalitate (1-1), duminică, 4 septembrie 2016, partida cu Muntenegru de la Cluj, din startul calificărilor pentru Campionatul Mondial de Fotbal din 2018.

Elevii lui Daum au deshis scorul în minutul 85, prin nou intratul Adi Popa. Însă, Muntenegru avea să egaleze două minute mai târziu prin Stevan Jovetic. Cu toate acestea, "tricolorii" ar fi putut încheia triumfător partida. În minutul 97, România a beneficiat de un 11 metri, dar Stanciu a ratat lovitura de pedeapsă.

Prima repriză a întâlnirii de pe Cluj Arena a fost echilibrată. În minutul 5, Beciraj a scăpat singur cu Pantilimon, dar goalkeeperul român a reușit să intercepteze balonul.

După doar două minute, naționala României a replicat prin ocazia lui Cristi Săpunaru.

În minutul 17, Beciraj semnează o nouă ocazie pentru muntenegreni, dar mingea trimisă de acesta se duce peste poartă.

În minutul 20, Andone e lansat de Stanciu, șutează, dar balonul e respins de Bozovic.

Nu trece mult timp și Muntenegru răspunde prin lovitura liberă executată de Jovetic, în minutul 23. Același jucător avea să amenințe poarta României și în minutul 26.

Începutul actului secund i-a găsit pe "tricolori" în plină forță. În minutul 46, Stanciu trimite o minge peste buturile lui Bozovic. În minutul 62, jucătorul lui Anderlecht are o mare oportunitate de a înscrie din lovitură liberă, dar mingea e respinsă de goalkeeperul muntenegrenilor.

O altă ocazie de gol s-a ivit în minutul 72, la o lovitură de cap a lui Bicfalfi care a ocolit milimetric poarta adversă.

În minutul 81, Mugosa șutează pe lângă buturile lui Pantilimon.

Când meciul părea să se îndrepte spre un rezultat de egalitate, echipa lui Daum a reușit să deschidă scorul. În minutul 85, nou intratul Adi Popa l-a învins pe Bozovic cu un șut din interiorul careului. Pentru mijlocașul de 28 ani, este al doilea gol marcat la prima reprezentativă.

Însă, bucuria "tricolorilor" nu a ținut mult. La doar două minute de la reușita lui Popa, Stevan Jovetic a restabilit egalitatea după un gol cu capul. Fostul atacant al Fiorentinei a ajuns la 18 goluri în tricoul selecționatei din Muntenegru.

Cu toate acestea, naționala României putea încheia meciul triumfător. În minutul 97, Keșeru a fost faultat în careu de Vukcevic și Anthony Taylor a dictat penalty. Stanciu și-a luat avânt, încurajat de întreg stadionul, dar mingea s-a dus mult peste poartă.

Per ansamblu, selecționata lui Christoph Daum a avut o prestație modestă, în compania unui adversar accesibil. "Tricolorii" au ratat câteva ocazii importante, au izbutit să marcheze primii, dar nu au reușit să țină de rezultat. Momentul decisiv rămâne, însă, penalty-ul lui Stanciu din minutul 97.

De partea cealaltă, Muntenegru a mizat pe o tactică mai prudentă. De asemenea, a dovedit că poate fi o echipă periculoasă prin jucători precum Jovetic, Beciraj sau Mugosa.

La capătul acestei remize, România se clasează pe locul 5 din Grupa E, iar Muntenegru pe 4, ambele având câte un punct. Primele trei poziții sunt ocupate de Danemarca, Polonia și Kazakhstan, iar pe ultima se află Armenia.

În următorul meci din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2018, România va întâlni, în deplasare, Armenia. Partida se va disputa pe 8 octombrie 2016, într-o zi de sâmbătă. De cealaltă parte, Muntenegru va evolua acasă în compania selecționatei din Kazakhstan.

Duminică, 4 septmebrie 2016, s-au mai disputat alte două partide din Grupa României:

Danemarca - Armenia 1-0 (Christian Eriksen)

Kazakhstan - Polonia 2-2 ( dublă Sergei Khizhnichenko/ Kaputska, Lewandowski)

ROMÂNIA - MUNTENEGRU 1-1 (0-0)

Locație: Cluj-Arena, Cluj-Napoca

Asistență: 25.468

România (4-4-2): Costel Pantilimon - Romario Benzar, Moți, Grigore (cpt.), Filip - Hoban, Săpunaru, Bicfalvi (Adi Popa, min. 76), Stanciu - Florin Andone (Torje, min. 70), Bogdan Stancu (Keșeru, min. 90)

Rezerve: Lung, Mățel, Chipciu, Adi Popa, Maxim, Torje, Rotariu

Antrenor: Christoph Daum

Muntenegru (4-4-1-1): Bozovic - Tomasevic, Savic, Simic, Vukcevic - Marusic, Vesovic (Kojasevic, min. 80), Scekic, Bakic (Mugosa, min. 68) - Stevan Jovetic - Beciraj (Nikolic, min. 92)

Rezerve: Mijatovic, Sofranac, Rodic, Mijuskovic, Nikolic, Kojasevic, Mugosa

Antrenor: Ljubisa Tumbakovic

Au marcat: Adi Popa (min. 85)/ Stevan Jovetic (min. 87)

Cartonașe galbene: Moți, Andone/ Jovetic, Simic

Brigadă de arbitri: Anthony Taylor (centru), Stuart Burt și Stephen Child (tușă), Andre Marriner (arbitru de rezervă)

Comenteaza