România riscă să joace fără spectatori meciul de acasă cu Danemarca

România riscă să joace fără spectatori meciul de acasă cu Danemarca
Tricolorii riscă să joace meciul cu Danemarca fără spectatori. Federaţia Română de Fotbal (FRF) a fost amendată după incidentele de la Erevan şi se află sub stricta supraveghere a UEFA, astfel că fanii prezenţi la meciul cu Polonia trebuie să fie foarte atenţi şi să nu atragă o sancţiune drastică.

Înaintea partidei cu Armenia, suporterii români au încercat să agaţe bannere şi steaguri pe garduri, însă au fost opriţi de forţele de ordine. Apoi românii au început să scandeze împotriva FIFA şi UEFA şi au aprins torţe şi fumigene.

Astfel, spectatorii care vor fi prezenţi vineri, 11 noiembrie, pe Arena Naţională la meciul cu Polonia trebuie să se comporte exemplar pentru a nu avea porţile închise la confruntare cu Danemarca din martie 2017.

"Dincolo de scorul partidei, mi-e frică de aceste incidente la meciul cu Polonia. Până acum n-a fost niciun meci al echipei naţionale fără ca nişte oameni care spun că susţin echipa să nu provoace pagube financiare FRF. Nu cred că a fost un meci fără amendă de 15.000 sau 20.000 de euro.

Noi suntem în situaţia în care putem fi suspendaţi; trebuia să jucăm cu Finlanda cu porţile închise, am amânat această decizie, dar suntem în vizorul UEFA. Chiar n-aş vrea ca meciul cu Danemarca să se joace fără spectatori", a declarat, la DolceSport, Andrei Vochin, consilierul preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu.

Comenteaza