România U21 – Belgia U21 3-3. “Micii tricolori” au reușit egalarea într-un final spectaculos

România U21 – Belgia U21 3-3. “Micii tricolori” au reușit egalarea într-un final spectaculos
| Foto: facebook.com/NationalaRomanieiOfficial

Olaru și Ciobanu au înscris în prelungiri, iar invincibilitatea lui Mirel Rădoi pe banca Naționalei de tineret continuă.

Belgienii au început mai bine partida din Gruia și au avut prima ocazie, prin Schrjvers, în minutul 10. “Micii tricolori” au răspuns repede, 10 minute mai târziu, când Petre a încercat să îl surprindă pe portarul oaspeților cu un lob. După mai bine de o jumătate de oră de joc, belgienii au deschis scorul prin apărătorul Cools. România s-a aruncat în atac, iar ultimele minute ale reprizei le-au aparținut elevilor lui Mirel Rădoi. Man a amenințat primul poarta adversă, iar în prelungiri, Drăguș a restabilt egalitatea din penalty.

Startul actului secund le-a aparținut oaspeților, care au semnat prima mare ocazie, la doar trei minute de la reluare. Dominația belgienilor a continuat, iar în minutul 56, Iseka a marcat din apropiere. După alte două minute de joc, Mbenza a înscris și el și a majorat diferența. “Tricolorii mici” au răspuns repede prin Florinel Coman, care a fost blocat de portarul belgian. Restul partidei a fost controlat în totalitate de elevii lui Rădoi, care au mai trecut în două rânduri pe lângă gol. Totuși, românii au demonstrat că au un moral bun și au reușit să înscrie de două ori în ultimele minute, prin Olaru și Ciobanu, stabilind scorul final, 3-3.

Echipe de start:

România: Radu – Boboc, Rus, Ghiţă, Ştefan – Moruţan, Nedelcu, Dragomir – Man, Petre, Drăguş

Belgia:  De Wolf- Cools, Vanheusden, Faes, De Norre- Heynen, Vanlerberghe- Schrjvers- Mbenza, Dimata, Lukebakio

Comenteaza